Iarba mare, planta care se remarcă prin aspectul maiestuos dat de florile sale de un galben strălucitor, este cunoscută pentru puterile sale vindecătoare încă din vremea Antichităţii.
Inula helenium este o plantă erbacee, perenă, din familia Asteraceae. Ea creşte sălbatic în centrul şi sudul Europei, din zona temperată a Asiei până în sudul Siberiei şi nord-vestul Indiei. Este întâlnită spontan în fâneţele umede, pe marginile de pădure, pe malurile pâraielor, în livezi şi vii, din zonele de deal şi munte, sub altitudinea de 800 m.
Denumirile populare sub care este cunoscută iarba mare, la noi, sunt: lacrimile Elenei, bruscalăn, iarbă neagră, holman, alaut, omag, smântânică, aman etc.
Aceasta este o plantă ierboasă rezistentă, cu tulpina dreaptă, înaltă până la 200 cm. Înfloreşte din luna iunie şi până târziu în luna septembrie. Florile, grupate în capitule mari, au un diametru uneori mai mare de 5 cm, iar culoarea lor galben-intens le face uşor vizibile chiar de la distanţă, emanând un miros camforat, parfumat în momentul ruperii.
În scopuri medicinale se utilizează, mai ales, părţile subterane (rizomul cu rădăcinile), recoltate începând cu sfârşitul lunii septembrie, până în noiembrie (atunci când planta are cel mai mare conţinut de substanţe active). Planta devine matură după doi ani, dar nu trebuie să aibă mai mult de trei ani când este culeasă, deoarece devine prea lemnoasă, potrivit www.botanical.com. Rizomul, prin mestecare, devine aromat, uşor amar şi picant. Are un miros de camfor amestecat cu aromă florală.
Iarba mare este bogată în vitamine (A, C, E, B12, B5), minerale (calciu, magneziu, iod, fier, sodiu) şi alţi nutrienţi. Are în compoziţia sa: inulină (masiv reprezentată în rădăcini 30-45%), ulei volatil (1-3%), substanţe antibiotice (fitoncide), saponine steroidice, helenină. Frunzele conţin un principiu amar, vitamina C şi săruri minerale, iar florile conţin în special helenină.
Planta are o tradiţie medicală veche, fiind folosită de romani şi de greci, în perioada antică, pentru a trata astmul, a îmbunătăţi digestia, ca antiseptic în tratamentul rănilor sau pentru a scăpa de viermii intestinali. Iarba mare a fost folosită ca ingredient principal în prepararea unui vin digestiv în perioada medievală. Inula helenium a fost, de asemenea, utilizată în medicamente tradiţionale chinezeşti. Atât rădăcinile, cât şi florile acestei plante sunt întrebuinţate în multe scopuri culinare şi medicinale.
Tinctura obţinută din rădăcină este utilizată pentru a trata astmul, bronşita, indigestia sau alte afecţiuni ale stomacului şi ale intestinelor, precum şi în tulburările digestive.
Uleiul extras din rădăcini este utilizat în tratamentul diareei cronice şi al bronşitei. Iarba mare este recomandată în infecţiile căilor respiratorii care se manifestă cu tuse, fiind eficientă atât pentru calmarea acesteia, cât şi pentru fluidificarea secreţiilor traheo-bronsice.
Ceaiul din rădăcini de Inula helenium este eficient în vindecarea mai multor afecţiuni respiratorii şi renale, a insomniei şi a obezităţii (ca diuretic), dar şi pentru combaterea anxietăţii şi a depresiei.
Decoctul sau siropul din florile acestei plante este folosit pentru a atenua gazele intestinale, balonarea abdominală şi greaţa.
În uz extern planta tratează ulcerele varicoase, reumatismul, folosită sub formă de alifie, tinctură sau adaos de baie.
Studiile recente arată că extractele obţinute din această plantă sunt capabile să ucidă diverse tipuri de bacterii, inclusiv Staphylococcus aureus rezistent la meticilină, potrivit www.onlyfoods.net.
Potrivit legendelor, Inula helenium a crescut iniţial din lacrimile frumoasei Elena, soţia regelui grec Menelau, a cărei răpire de către Paris a dus în cele din urmă la războiul troian.
