Ce meci, ce finală! CSM Arcada Galaţi, vicecampioana României

Echipa gălăţeană antrenată de Sergiu Stancu şi Răzvan Tănăsescu a revenit de la 0-2, a condus în setul decisiv cu 3-0, 8-6 şi 10-9, dar nu a putut să-i „fure” titlul lui Dinamo.

Divizia A1 la volei masculin a programat vineri seara la Bucureşti meciul 5 al finalei dintre Dinamo şi CSM Arcada Galaţi. Cele două combatante au confirmat aşteptările şi au aruncat în luptă toate resursele pentru a-şi atinge obiectivele. Dinamoviştii lui Bogdan Tănase au controlat clar primele două seturi pe care şi le-au adjudecat. Gazdele au condus cu 10-8 şi 12-10 în setul 3, antrenorul Sergiu Stancu a mutat inspirat cu internaţionalii Dinculescu şi Butnaru, căpitanul Bala sprijinit de Cristudor şi ucraineanul Tupchii au sunat adunarea şi CSM Arcada Galaţi a revenit spectaculos şi a egalat situaţia la seturi.

Tie-break-ul a fost greu de urmărit din cauza emoţiilor pentru suporterii celor două finaliste. Echipa gălăţeană a avut iniţiativa în prima parte, a condus cu 3-0, 4-3, 7-5, 8-6, 9-8, 10-9, dar Dinamo a avut nervii mai tari, a greşit mai puţin în momentele cheie şi a câştigat la limită, rezultat final: 3-2 (19, 20, -19, -17, 13). CSM Arcada Galaţi a folosit formula: Bala 13 puncte, Savonsalmi, Tupchii 18 p, Iereschenko 2 p, Stalekar 9 p, Vanker – Kosinski, libero. Au mai jucat: Dinculescu 16 p, Constantin, Shapoval 4 p, Butnaru 9 p, Lohmus 2 p -Cristudor, libero. Din lot a mai făcut parte şi Aldea.

CSM Arcada Galaţi a cucerit medaliile de argint şi este vicecampioană naţională pentru sezonul 2025-2026.

Foto: Sportul Ilustrat

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce tip de premier credeți că are nevoie România în acest moment?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...