29 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Fetele de la LPS Under 13 s-au oprit în semifinale
Fetele de la LPS Under 13 s-au oprit în semifinale
Campionatul Naţional de baschet la categoria Under 13 a programat weekendul trecut turneele semifinale. La feminin, LPS Galaţi a evoluat în grupa de la Ploieşti, alături de alte cinci formaţii: CSS Gheorgheni, LPS Arad, Phoenix Constanţa, CSS Ploieşti 2 şi Galactica Cluj. Micuţele baschetbaliste gălăţene au câştigat un singur meci din cele cinci disputate, au ocupat locul cinci şi au ratat calificarea la turneul final. „Eu sunt mulţumită de ce am realizat, să nu uităm că am format echipa în septembrie. Chiar şi aşa ne-am depăşit obiectivul, avem o echipă de perspectivă iar în opinia mea la această oră Claudia Cristea este cea mai bună extremă din ţară la această categorie. Am avut şi ghinion, una din jucătoarele de bază, Alina Stan a acuzat o răceală puternică şi nu am putut s-o folosesc decât în prima zi”, ne-a declarat antrenoarea Andrada Miron. Echipa gălăţeană a înregistrat rezultatele: 20-114 cu LPS Arad, 58-89 cu CSS Ploieşti 2, 31-95 cu Galactica Cluj, 51-45 cu CSS Gheorgheni şi 38-67 cu Phoenix Constanţa. Lotul folosit: Maria Vreme, Georgiana Costea, Iulia Olteanu, Ana Maria Neagu, Iulia Răileanu, Claudia Cristea, Alexandra Drăgan, Gabriela Panait, Andreea Grigore, Alina Stan.

Articole înrudite