La Casa Fotbalului din Bucureşti a avut loc, marţi la prânz, tragerea la sorţi pentru meciurile din play-off-ul Cupei României Betano.
Reprezentanta Galaţiului în această fază a competiţiei, Sporting Lieşti, care a făcut parte din urna B, se va duela cu CS Afumaţi, formaţie care ocupă locul 9 cu 4 puncte în Liga a 2-a.
„O tragere grea, Afumaţi nu este o echipă cu un nume mare, dar este o echipă foarte puternică. Va fi dificil, vom pleca cu şansa a doua este clar, dar vom încerca să producem surpriza. Personal aş fi vrut să aducem un nume mare la Lieşti, o echipă de tradiţie pentru comunitatea noastră, dar pe de altă parte, jucăm acasă, avem şi noi şansa noastră cu Afumaţi şi ne-o jucăm până la capăt”, ne-a declarat preşedintele de la Sporting, Dorinel Matei.
Partida se va disputa pe Lieşti Arena, miercuri, 27 august, de la ora 17.30.
Programul complet din play-off: ACS FC Corvinul - Farul Constanţa, FC Voluntari - AFK Csikszereda, Politehnica Iaşi - ACS Petrolul 52, Steaua Bucureşti - UTA Arad, CSM Unirea Alba Iulia - AFC Botoşani, AFC Câmpulung-Muscel 2022 - Metaloglobus, Sănătatea Servicii-Publice Cluj Napoca - Unirea Slobozia, Agricola Borcea - Campionii FC Argeş, CSO Băicoi - CS Gloria Bistriţa, Sporting Lieşti - CS Afumaţi, Vulturii Fărcăşeşti - Concordia Chiajna, Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ, CSC Dumbrăviţa - FC Bihor Oradea, CSM Olimpia Satu Mare - CSM Slatina, SSU Politehnica Timişoara - CS Dinamo Bucureşti, Şoimii Gura Humorului - Sepsi OSK.