Mircea Lucescu, internat de urgenţă cu probleme cardiace

Ioana TanaseSport29 martie 2026

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal, Mircea Lucescu, a fost internat de urgenţă, astăzi, 29 martie 2026, la Spitalul Universitar Bucureşti.
Acesta va rămâne internat pentru monitorizare şi tratament de specialitate ca urmare a unei tulburări majore de ritm cardiac, a anunţat unitatea sanitară.

”Pacientul a fost adus la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) în urma unei tulburări majore de ritm cardiac, survenite în afara mediului spitalicesc. În prezent, pacientul se află sub îngrijirea echipelor medicale, fiind supus investigaţiilor diagnostice şi intervenţiilor terapeutice necesare pentru stabilizarea ritmului cardiac. Pacientul va rămâne internat în Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti pentru monitorizare şi tratament de specialitate”, se arată într-o informare transmisă de SUUB.

Anterior, Federaţia Română de Fotbal (FRF) anunţase că Mircea Lucescu a fost internat de urgenţă într-un spital din Capitală, după ce i s-a făcut rău în timpul şedinţei tehnice premergătoare unui antrenament.

”În timpul şedinţei tehnice premergătoare ultimului antrenament înaintea plecării spre Slovacia, selecţionerului Mircea Lucescu i s-a făcut rău. Primele măsuri de asistenţă au fost luate imediat de către membrii staff-ului medical al echipei naţionale, care i-au acordat primul ajutor la faţa locului”, informa un comunicat al FRF.

Potrivit FRF, în urma apelului la serviciul de urgenţă 112, două echipaje SMURD s-au deplasat de urgenţă la baza de pregătire. ”Intervenţia promptă a personalului medical a permis stabilizarea rapidă a tehnicianului”, a indicat federaţia.

La începutul acestui an, Mircea Lucescu a fost internat într-un spital din Capitală pentru un tratament cu antibiotic în urma unei infecţii subcutanate. Ulterior, tehnicianul a plecat în străinătate pentru a obţine o a doua opinie privind o altă problemă medicală.

România va juca un meci amical pe 31 martie, cu Slovacia, la Bratislava

Naţionala României va fi condusă de antrenorul secund Ionel Gane la meciul amical cu Slovacia, din 31 martie, de la Bratislava, după ce selecţionerul Mircea Lucescu a fost internat în spital.

”Selecţionerul Mircea Lucescu se află la Spitalul Universitar, fiind supus investigaţiilor diagnostice şi intervenţiilor terapeutice necesare pentru stabilizarea ritmului cardiac. Echipa naţională va face deplasarea la Bratislava în această seară, fără Mircea Lucescu, deoarece acesta va rămâne internat pentru monitorizare şi tratament de specialitate. Atribuţiile pentru meciul cu Slovacia vor fi preluate de fostul internaţional Ionel Gane, antrenorul secund al primei reprezentative”, a precizat FRF într-un comunicat postat duminică pe site-ul său.

Sursa foto: FRF

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce tip de premier credeți că are nevoie România în acest moment?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...