Cel mai mare spital mobil din România a intrat zilele tecute în dotarea Ministerului de Interne şi va fi adus la Galaţi. Are o structură gonflabilă şi se poate instala în doar 15 minute la loc ...
Imobilul în care îşi desfăşoară activitatea Primăria municipiului Galaţi, situat pe strada Domnească la nr. 38, a fost inspectat ieri de specialişti, după ce mai multe bucăţi din tencuial ...
La Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Ioan”, din Galaţi, profesorul Philippe Arbeille şi doamna doctor Monica Georgescu, de la Spitalul Universitar din Tours, Franţa, au prezentat o ...
Deşi sezonul de plajă s-a deschis peste tot în ţară, unica bază publică de agrement din municipiul Galaţi în care gălăţenii ar fi putut face plajă şi să se răcorească înotând în ba ...
Una din surprizele şedinţei de Consiliu Local de săptămâna trecută a fost faptul că pe ordinea de zi nu s-a aflat proiectul de protocol de colaborare ce ar fi trebuit încheiat între Primărie ...
Consiliul Local Galaţi a adoptat, săptămâna trecut, mai multe modificări la regulamentul privind regulile de parcare şi achitare a taxei de parcare în parcările cu plată din municipiul Galaţ ...
În timpul ploii de miercuri noapte, în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, mai precis acea parte care este dată în folosinţă, deoarece jumătate este încă în reabilitare, au ...
După cum se ştie, începând cu 1 mai, producătorii agricoli trebuie să deţină un atestat şi nu certificat de producător, ca până acum. Aplicarea Legii 145 privind procedura de obţinere a a ...
Dacă te uitai ieri cum arată Viaductul şi îl ascultai pe primarul Marius Stan, aflat chiar la faţa locului, cum promitea că fix într-o lună de zile se va circula pe acolo cu orice mijloc de tr ...
Banca Europeană de Investiţii este dispusă să ofere Primăriei municipiului Galaţi un împrumut bancar în valoare de 34 de milioane de euro, cu care municipalitatea să pună în aplicare progra ...
Deşi, iniţial, angajaţii SC Gospodărie Urbană ar fi trebuit ca în această primăvară să planteze, în oraş, 1.200 de arbori, acţiunea a fost reprogramată pentru toamna acestui an. Potrivit ...
Judecătorii Curţii de Apel Galaţi au stabilit că expertul desemnat a răspuns la obiectivele expertizei dispuse anterior, prin care să se stabilească dacă prin activitatea desfăşurată, prin ...
Primarul Galaţiului a obţinut ieri aprobarea Consiliului Tehnico-Economic (CTE) pentru demararea a patru noi proiecte de investiţii importante pentru dezvoltarea oraşului. Proiectele vor fi supuse ...
Evacuare cu circ şi scandal chiar lângă Prefectură. Evacuarea unei clădiri de patrimoniu în care funcţionau mai multe asociaţii profesionale şi sindicale s-a făcut cu jandarmii, deoarece cei ...
A săpat sute de metri cubi, la lopată şi târnăcop, timp de cinci ani, pentru a obţine un tunel lung de 40 de metri ca să ajungă din ograda proprie pana pe malul lacului de acumulare Movile ...
De 11 ani, publicul românesc se bucură de o noapte în care muzeele din toată ţara îşi deschid porţile cu evenimente şi expoziţii speciale pentru a celebra alături de alte mii de instituţii ...