23 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Specialiştii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) au finalizat ancheta în cazul situaţiei animalelor de la Grădina Zoologică din Galaţi care aparţine de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii. Aceştia au urmărit atent fiecare aspect, pentru a vedea dacă sunt încălcate regulile referitoare la protecţia animalelor. Verificările au fost demarate în data de 6 septembrie, din dispoziţia ANSVSA, ca urmare a semnalărilor primite. De menţionat este faptul că în decursul acestui an au mai fost efectuate încă două controale, ultimul fiind realizat în data de 8 august, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Galaţi.
„În urma acţiunii, au fost constatate următoarele aspecte: unitatea este autorizată să funcţioneze din punct de vedere sanitar. Obiectivul este închis publicului pentru că se află în curs de modernizare şi extindere, astfel încât să se alinieze normelor europene referitoare la bunăstarea animalelor, precum şi a creării unui habitat cât mai aproape de cel natural. De asemenea, lucrările de amenajare se desfăşoară în apropierea adăposturilor şi a padocurilor animalelor, dar nu în incinta acestora, ele beneficiind de aceleaşi condiţii ca şi în anii anteriori, când nu au fost înregistrate reclamaţii. S-a mai constatat faptul că starea de întreţinere a animalor era corespunzătoare, nu prezentau semne de subnutriţie şi nici devieri comportamentale. Şi starea de igienă este una bună, instalaţia de apă potabilă şi adăpătorile sunt funcţionale şi curate, iar evacuarea dejecţiilor se realizează corespunzător, astfel încât să nu fie prezente în padocuri”, a explicat dr. Lenuţa Ichim, directorul executiv al DSVSA Galaţi, fiind şi aceasta prezentă la controale.
Animalele sunt hrănite şi tratate
Inspectorii nu s-au oprit aici. Aceştia au luat la bani mărunţi şi documentele. Conform acestora, a rezultat faptul că animalele sunt hrănite în conformitate cu un reţetar elaborat de către directorul ştiinţific al unităţii, în funcţie de specie şi de categorie, iar consumul este ţinut sub o evidenţă realizată pe baza unor fişe de magazie şi bonuri de consum zilnice semnate de gestionar şi de îngrijitor. Rezervele de hrană au fost şi ele verificate, fiind găsite fără nereguli. De asemenea, este asigurată şi asistenţa sanitar-veterinară de către un medic veterinar de liberă practică, pe baza unui contract.
„În urma verificării Registrului de consultaţii şi tratament, s-a constatat că în data de 27.07.2012 este consemnată tratarea unui leu, cu diagnosticul de corp străin înfipt în mucoasa bucală. Acesta a fost extras de către veterinar, s-a tratat plaga, iar acum animalul este complet vindecat. Leul care a fost unul dintre subiectele sesizării este rezultat prin consangvinizare (înrudire de sânge prin reproducerea a două organisme care au un strămoş comun, n.r.), prezintă o displazie congenitală a şoldului şi are o greutate corporală redusă, fără a fi subnutrit. Blana are aspect normal, eu însămi am pus mâna pe ea. Referitor la cerbul cu sârma înfăşurată în vârful coarnelor, situaţia a fost remediată, animalul nu prezintă plăgi, iar starea lui de sănătate este bună”, a mai spus Lenuţa Ichim.
DSVSA a înaintat două măsuri care trebuie respectate în 10 zile, după care va urma un nou control: instalarea unor panouri de protecţie care să separe zona de construcţii de adăposturile animalelor, pentru a diminua factorii de stres, şi instalarea unor plăcuţe de avertizare pentru angajaţii care lucrează la modernizare şi care nu sunt autorizate să aibă contact cu animalele.


Articole înrudite