Cea mai reprezentantivă zonă a municipiului Galaţi, Faleza Dunării, este neglijată de edilii oraşului şi lăsată de izbelişte de ani de zile. S-au făcut proiecte de reabilitare şi studii de fezabilitate, s-au întocmit planuri urbanistice, însă un lucru simplu nu se face nici anul acesta, aşa cum nu prea s-a făcut nici în anii trecuţi: tăierea buruienilor. De cum intri pe Faleza Inferioară, locul de promenadă preferat al gălăţenilor, te întâmpină un piesaj sălbatic, în care iarba este de aproape jumătate de metru, astfel încât abia se mai pot observa băncile şi aleile - şi ele pătrunse de bălării. Faleza noastră, care ar trebui să fie cartea de vizită a oraşului, obiectivul turistic cel mai important al urbei, cu care să ne mândrim, poate fi caracterizată de un piesaj verde neîngrijit, cu trunchiuri de copaci azvârliţi de apele Dunării pe mal, cu arbori rupţi şi crengi atârnând, dar mai ales cu o vegetaţie bogată în buruieni. Partea tragi-comică apărută datorită vegetaţiei abundente este că rugina aşternută pe lucrările de artă amplasate la malul Dunării a ajuns să nu mai poată fi observată la prima vedere. Primarul municipiului Galaţi promitea în campania electorală: ”Voi susţine ca şi prioritate Proiectul de reabilitare a Falezei inferioare a Dunării şi reamenajarea întregii zone. Este o emblemă a oraşului nostru, care până acum a fost ignorată de autorităţi. Vreau ca Faleza Dunării să devină o zonă atractivă, modernă, care să ofere posibilităţi de petrecere a timpului liber, inclusiv cu posibilităţi de croazieră”. Poate că în următorii 3 ani de mandat va continua să susţină acest proiect, dar până atunci, ar putea măcar să dea ordin societăţilor de gospodărire din subordinea municipalităţii să se ocupe de ”scurtarea” buruienilor de pe faleză dar şi din tot oraşul. Sau poate bălăriile sunt protejate pentru a avea şi Galaţiul brand oficial?