Inspectoratul Teritorial de Muncă Galaţi se va pronunţa miercuri în privinţa legalităţii documentaţiei depuse vineri la sediul instituţiiei, care a inclus prevederile Contractului Colectiv de Muncă (CCM), cât şi mandatele pe baza cărora reprezentanţii siderurgiştilor au negociat fie ca reprezentanţi ai unor federaţii sindicale reprezentative, fie ca reprezentanţi ai salariaţilor. Dacă documentele depuse şi care le-a conferit dreptul de a negocia şi de a semna contractul nu vor respecta prevederile legii, CCM-ul nu va fi înregistrat la ITM Galaţi, dar poate fi aplicat de către conducerea Combinatului.
Salariul minim creşte de la 700 la 750 de lei
În urma şedinţei de negociere desfăşurată joi timp de ore întregi s-a stabilit ca salariul minim la nivel de unitate să crească de la 700 la 750 de lei începând cu 1 ianuarie, iar în loc de o creştere a salariilor conducerea a propus ca în luna aprilie să se acorde un bonus de 2% din valoarea veniturilor obţinute de fiecare salariat în ultimele 12 luni. De asemenea, în cursul lunii decembrie ar urma să fie dat un bonus de 2,5% şi o primă de Crăciun de 2 milioane de lei vechi, însă doar în cazul în care combinatul nu va merge pe pierderi. Creşterea salariului minim la 750 de lei va însemna, potrivit unor surse de la nivelul unităţii, mărirea salariului pentru circa 300 de siderurgişti, şi asta ca urmare a aplicării grilei de salarizare. Reprezentanţii a două federaţii sindicale au semnat Contractul Colectiv de Muncă, acceptând propunerea conducerii, şi anume cei ai FSS Metarom şi de la Federaţia Sindicală CN Metal.
Solidaritatea ameninţă cu declanşarea conflictului de interese
Reprezentanţii Federaţei Naţionale Solidaritatea a Metalurgiştilor nu au semnat Contractul Colectiv de Muncă, susţinând că nu pot fi de acord cu faptul că salariile nu vor fi majorate cu niciun leu, şi au decis să parcurgă paşii necesari declanşării conflictului de interese. Mai exact, potrivit liderului Gheorghe Tiber, luni va fi depusă la administraţie o adresă în care sindicatul îşi va expune solicitările şi va anunţa că sunt create premisele declanşării conflictului de interese. Tiber a mai depus o sesizare la ITM Galaţi, în care a cerut verificarea legalităţii semnării Contractului Colectiv de Muncă, afirmând că acest lucru s-ar fi făcut fără respectarea legii, iar în consecinţă contractul nu poate fi înregistrat. Potrivit lui Gheorghe Tiber, unele persoane semnatare ale contractului nu ar fi avut calitatea legală să facă acest lucru, nefiind mandatate de la începutul tratativelor să îl semneze.