15 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Galaţi: Pomul Sfântului Ilie, un obicei unic în ţară păstrat bine în sate din judeţ (FOTO)
Galaţi: Pomul Sfântului Ilie, un obicei unic în ţară păstrat bine în sate din judeţ (FOTO)

Această tradiţie unică în ţară mai este păstrată doar în câteva sate din sudul judeţului Galaţi. Acolo, potrivit datinei din moşi-strămoşi, de Sfântul Ilie, sătenii cărora le-a decedat vreo rudă în ultimul an vin la cimitir cu un pom împodobit cu haine, dulciuri, fructe, dar aduc şi perne, scaune, mătură sau alte obiecte pe care, după ce preotul face o slujbă la mormânt, le dau de pomană. "Este un obicei unic, de aceea noi am pornit acest proiect de cercetare, invitând specialişti de marcă din România să vadă despre ce e vorba cu acest pom al Sfântului Ilie. Obiceiul s-a pierdut în timp, dar încă mai e păstrat bine la Şiviţa şi la Tuluceşti sau Tătarca. Obiceiul este unic şi interesant, intersant pentru faptul că, în cultura populară, Sfântul Ilie nu are nicio legătură cu pomul, el este în cer, unde îşi face de cap, cum spun bătrânii noştri, singura legătură pe care cercetătorii au găsit-o este acest măr de Sfântul Ilie, care se dă de pomană. În rest, nu există niciun fel de legătură, dar proiectul de cercetare va scoate la iveală şi altele şi vom vedea, important este ca obiceiul să nu se piardă", a declarat Paul Buţa, artist şi meşter popular, cel care face eforturi pentru ca această tradiţie să nu se piardă. Speră ca în urma proiectului de cercetare, acest obicei să fie inclus în patrimoniul naţional şi UNESCO. FOTO, mai jos!

  • Galerie Foto:

Articole înrudite