18 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Grevă la Combinat!
Grevă la Combinat!
Deoarece discuţiile cu reprezentanţii conducerii au eşuat joi după amiază, liderii celor 4 sindicate care au decis continuarea conflictului de muncă au anunţat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, radicalizarea acţiunilor de protest. Liderul SLIO, Gheorghe Bezman a spus că este dezamăgit de modul în care a decurs întâlnirea cu directorul general, care, la orice propunere nouă avansată de sindicalişti, le-a reamintit acestora că 5 sindicate au acceptat propunerea administraţiei şi că au semnat actul adiţional la Contractul Colectiv de Muncă.
„Întâlnirea de joi după-amiază a fost ultima încercare de a aplana situaţia tensionată. Noi am aştepat multe de la dumnealui, dar, din păcate, dumnealui a invocat mereu faptul că 5 sindicate au semnat”, a spus liderul SLIO, Gheorghe Bezman.
Liderul Siderurgistul, Cristi Eftimie, a spus că nu ar fi prima oară când directorul general nu ar da dovadă de bunăvoinţă şi că a văzut în ochii lui faptul că i-ar provoca să continue acţiunile de protest. Cristi Eftimie s-a mai arătat nemulţumit de faptul că majorarea valorii primei de Crăciun, acordată cu ocazia unei sărbători sfinte pentru români, a fost condiţionată de obţinerea unui profit brut pozitiv.
Şi liderul UPSRS, Vasile Crişan, s-a arătat nemulţumit de faptul că munca angajaţilor nu este recompensată aşa cum ar trebui şi a mai spus că în zece ani nu prea s-a investit nimic.
Liderul FSS Metarom, Mircea Scântei, a readus în discuţie faptul că în zece ani de la privatizare au dispărut circa 17.000 de locuri de muncă, lucru care se răsfrânge negativ şi asupra economiei Galaţiului, şi a mai subliniat că nu este normal să existe 1.200 de angajaţi din Combinat care ar fi privilegiaţi din punct de vedere salarial, aşa cum reiese din punctul de vedere al conducerii cuprins într-unul dintre procesele verbale încheiate la prima şedinţă de conciliere.

Miercuri, grevă de avertisment

Sindicaliştii au prezentat şi programul acţiunilor de protest, care va începe cu declanşarea miercuri, între orele 13,30 şi 15,30, respectiv în intervalul dintre cele 2 schimburi, a grevei de avertisment, la care sunt aşteptaţi să participe un număr cât mai mare de membri de sindicat. Sindicaliştii au mai anunţat că pe data de 10 martie ar urma să fie declanşată grevă generală pe termen nelimitat, dar nu au exclus purtarea unor discuţii cu cei din conducere pe tot parcursul acţiunilor de protest. Sindicaliştii s-au arătat nemulţumiţi şi de faptul că nu au fost informaţi în legătură cu pierderea înregistrată anul trecut de Combinat, şi anume de 10 milioane de euro, dar au afirmat că acesta nu ar fi un motiv suficient pentru ca cererea lor de creştere salarială, de 18%, să nu fie considerată una justificată, în condiţiile în care salariile nu au mai crescut în ultimii 3 ani.

Mail-ul care naşte nemulţumiri

Liderul SLIO, Gheorghe Bezman, a negat faptul că în cadrul întâlnirii de joi după-amiază sindicaliştilor li s-ar fi spus în mod voalat de către reprezentanţii conducerii că, în cazul în care vor declanşa greva nu se va mai acorda creştrerea salarială propusă de administraţie în cadrul întâlnirilor anterioare. Sindicaliştii au criticat dur conţinutul unui mail care circulă prin reţeaua de intranet a combinatului, afirmând că în acest fel s-ar face anumite presiuni asupra salariaţilor pentru ca aceştia să nu participe la acţiunile de protest.
În mail-ul care a stârnit nemulţumirea sindicaliştilor se arată următoarele: „În actualul context economic, cele peste 8 procente propuse reprezintă ultima ofertă, care nu va fi schimbată. Am avut câteva întâlniri cu sindicatele în vederea semnării Contractului Colectiv de Muncă. La ultima întâlnire, care a avut loc la începutul lunii februarie, am venit cu propunerea noastră actuală, care a fost acceptată de către toate sindicatele. Ulterior, însă, doar 5 au semnat. La ultima întâlnire cu autorităţile, din cadrul concilierii conflictului de muncă, am confirmat că această ofertă este finală. Atâta vreme cât conflictul de interese va fi menţinut de către aceste sindicate, nu suntem în poziţia de a aplica o creştere salarială. Fără semnarea Contractului până la finele acestei luni (28 Februarie) se va pierde creşterea salarială pe februarie după ce s-a pierdut şi cea din luna ianuarie. În contextul actual, în care nu avem un Contract Colectiv de Muncă valid la nivel de unitate, nu putem aplica pe mai departe prevederile Contractului Colectiv de Munca la nivel de unitate, care a expirat”.
Una peste alta, 4 sindicate, care reprezintă interesele a 4.000 de angajaţi, şi anume SLIO, Siderurgistul, sindicatul de la UPSRS şi sindicatul depou de la UETU, au refuzat propunerea conducerii, de creştere cu 8% a salariilor de la 1 ianuarie, acordarea unui bonus lunar brut de 20 lei dacă sunt îndeplinite anumite criterii numite puncte cardinale precum şi creşterea valorii unei prime, dar acest din urmă lucru doar dacă EBITDA este pozitiv. Dacă acţiunile de protest pe care sindicaliştii au anunţat că le vor declanşa vor avea sau nu efectul scontat, rămâne de văzut. Legat de succesul şi oportunitatea grevei, aşteptăm comentariile dumneavoastră pe site-ul ziarului.

Ce spune conducerea Combinatului

“Reprezentanţii ArcelorMittal Galaţi s-au întâlnit cu cele 4 sindicate care nu au semnat addendum-ul la Contractul Colectiv de Muncă pentru 2011. Managementul subliniază cu claritate faptul că, în actualul context economic, cele peste 8 procente propuse reprezintă ultima ofertă, care nu va fi schimbată. Atâta vreme cât conflictul de interese va fi menţinut de către aceste sindicate, nu suntem în poziţia de a aplica o creştere salarială”, se arată în comunicatul de presă semnat de Dorian Dumitrescu.

Articole înrudite