26 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Încep lucrările pentru ridicarea Aqua Park-ului de la Plaja Dunărea (FOTO)
Încep lucrările pentru ridicarea Aqua Park-ului de la Plaja Dunărea (FOTO)

La sediul Primăriei municipiului Galaţi a fost prezentat, luni, 19 august 2019, proiectul Aqua Park-ului ce va fi ridicat la Plaja Dunărea. "După o experienţă neplăcută care ne-a ţinut pe loc mai bine de un an, am predat astăzi (luni) amplasamentul pentru construirea Aqua Park-ului ce va fi ridicat la Plaja Dunărea. Până acum au fost efectuate demolările şi curăţarea terenului pentru ridicarea construcţiilor. Vom amenaja piscine pe toate gusturile, dar şi ansambluri de tobogane pentru toate categoriile de vârstă, cel mai înalt urmând să atingă aproape 20 metri", a precizat Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galați.

Potrivit proiectului, Aqua Park-ul de la Plaja Dunărea va avea piscină cu valuri, piscină pentru copii, amenajată cu tobogane pentru toate categoriile de vârstă, piscină de relaxare cu bar, care include şi zonă pentru hidromasaj, dar şi piscină specială pentru aterizarea de pe toboganele mari. Pentru adolescenţii creativi va fi amenajată o zonă de artă urbană unde aceştia îşi vor putea testa talentele, va fi ridicată o scenă ce va permite organizarea unor evenimente atât pe timp de zi cât şi pe timp de noapte, inclusiv proiecţii de filme. Proiectul prevede şi terenuri pentru sporturi de plajă, dar şi zona de food, pentru care cei interesaţi să închirieze un spaţiu vor putea să depună ofertele în ce mult o lună.

Accesul în incinta Aqua Park-ului se va face pe bază de brăţară pe care va putea fi încărcată suma disponibilă, astfel încât să fie prevenite evenimentele nedorite. De asemenea, vor exista două categorii de tarife, atât pentru cei care vor dori să facă doar plajă, cât şi pentru cei care vor dori să aibă acces la zona de Aqua Park, astfel încât să fie accesibil pentru cât mai multe persoane.

Suprafaţa utilă este de 22.000 de metri pătraţi, iar capacitatea Aqua Park-ului este 3.500 de persoane. Oferta declarată câştigătoare pentru obiectivul "Reabilitare şi modernizare Plaja Dunărea", proiectare şi execuţie, aparţine Asocierii Tancrad S.R.L. - Lemacons S.R.L - Aqua Azur S.R.L., cu o propunere financiară de 19.494.063,44 lei, fără T.V.A.

FOTO în Galeria de imagini de mai jos!


Articole înrudite