16 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Limitări de viteză pe calea ferată! Temperaturi de peste 50 de grade la nivelul şinei
Limitări de viteză pe calea ferată! Temperaturi de peste 50 de grade la nivelul şinei

În intervalele orare în care temperatura în aer depăşeşte deja 35-37 de grade în aer, personalul de întreţinere a infrastructurii feroviare efectuează permanent revizii suplimentare pe reţea, prin verificarea directă a căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, iar în intervalele orare în care temperatura în şină pe anumite intervale de staţii depăşeste 50 de grade se reduce viteza de circulaţie a trenurilor în medie cu 20-30 km/h faţă de viteza normală, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă, atenţionează Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.

"Această măsură de limitare a vitezei de circulaţie, în intervalele orare în care termperatura la nivelul şinei ajunge la 50 de grade, este aplicată de toate companiile de infrastructură şi respectă normele de siguranţă feroviară în astfel de situaţii speciale. Vă asigurăm că, personalul de specialitate al CFR SA avizează permanent operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF) când se impune reducerea vitezei de circulaţie şi pe ce intervale de staţii se va adoptă această măsură, astfel încât operatorii de transport feroviar de călători să informeze pasagerii din trenurile aflate deja în circulaţie, sau care urmează să circule în ziua respectivă, despre condiţiile de trafic", precizează CFR SA.

! Călătorilor li se recomandă ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre orele de sosire şi de plecare a trenurilor în staţiile CFR, la casele de bilete ale operatorului de transport de la care a achiziţionat sau doreşte să achiziţioneze bilet.

"Rugăm călătorii ca în această perioadă să consulte inclusiv site-urile sau paginile de social-media ale operatorilor de transport feroviar, pentru informaţii actualizate despre condiţiile şi măsurile impuse în graficul trenurilor înscrise în circulaţie. Adresăm scuzele necesare călătorilor, în situaţia în care trenurile cu care călătoresc ajung cu întârziere la destinaţie, însă aceste măsuri de limitare a vitezei de circulaţie pe anumite intervale de cale ferată sunt necesare pentru a menţine condiţiile optime şi de siguranţă pe reţeaua feroviară", transmite CFR SA.

Marţi, traficul feroviar pe anumite intervale de cale ferată de pe raza Regionalelor CF Bucureşti, Craiova, Timişoara şi Cluj s-a desfăşurat în conditii speciale, cu limitarea vitezei de circulaţie a trenurilor, din cauza temperaturilor ridicate înregistrate la nivelul şinei. Pe raza Regionalelor Galaţi şi Iaşi circulaţia feroviară s-a desfăşurat în condiţii normale, fără limitări de viteză, iar pe raza Regionalelor Constanţa şi Braşov s-au introdus limitări de viteză doar pe câte un interval CF, şi anume între Ţăndărei şi Movila (SRCF Constanţa), respectiv între Augustin şi Albeşti (SRCF Braşov).


Articole înrudite