Nu se simt în siguranţă la locul de muncă, sunt agresate de pacienţi sau aparţinători şi sunt mult prea puţine. În plus, şi ele sunt victime ale infecţiilor nozocomiale.
Centrul de Cercetare şi Dezvoltare Socială Solidaritatea a organizat o conferinţă naţională a asistenţilor medicali din toată ţara. Principala temă a conferinţei a fost „Calitatea vieţii profesionale a asistentelor medicale; probleme şi soluţii. O strategie pentru apărarea intereselor asistentelor medicale”.
„Printre factorii care afectează calitatea vieţii profesionale, numiţi de altfel şi factori de stres, pe primul loc se situează faptul că a crescut numărul atribuţiilor de serviciu, determinate de deficitul de personal. La acesta se adaugă, în mod firesc, evoluţia tehnicii medicale, care generează noi atribuţii pentru toate categoriile profesionale. Pe fondul stresului, vedeţi rezultatele de la distanţă, cazurile de decese, de îmbolnăvire, deci cele foarte grave”, a spus Viorel Rotilă, directorul centrului de Cercetare şi Dezvoltare Socială Solidaritatea. Se caută, evident, şi soluţii, dar până una-alta, realitatea din spitalele româneşti este cea descrisă de asistente care de zeci de ani supravieţuiesc în această meserie. „Eu am fost înjurată, dar colegele mele au fost şi bătute de aparţinători, ameninţate că vor fi tăiate cu lama când ies din serviciu. Chiar au fost multe cazuri când colegele mele au fost luate de soţi de la serviciu, de frică. Aparţinătorii ne reproşează de ce nu ne ocupăm de pacienţii lor acum-acum, chiar dacă noi ne ocupăm de un stop cardiac. Programul nostru de vizită este de la 5 la 7, acum s-a redus de la 5 la 6, aparţinătorii însă vor să stea în permanenţă lângă pacientul lor. Noi suntem un serviciu de urgenţă şi nu putem sta lângă fiecare pacient. Ne ocupăm de fiecare, pe rând. Ei stau să vadă tot ce facem, interpretează tot, în necunoştinţă de cauză. Nu suntem sufieciente, stăm şi peste program, plecăm la 16.30 deşi terminăm programul la 15.00. Suntem 42 de asistente şi, ca să acoperim saloanele, ar mai trebui asistente. Acum e mai bine, s-au mai făcut angajări, dar înainte făcea o asistentă şi două saloane, cam 11 pacienţi”, spunea Roxana Andronic, ATI Galaţi.
Nu doar la Galaţi sunt probleme. În oraşele mai mari problemele sunt, evident, mai mari. „La UPU Ploieşti au fost probleme de genul acesta. Inclusiv un medid de la UPU a fost agresat de un aparţinători şi nu este prima problemă de acest gen care a apărut. Medicul a fost ameninţat de aparţinătorul unei paciente şi a şi fost lovit. Noi avem o firmă de pază, dar au anumite atribuţiuni. Nu le permite funcţia să îi imobilizeze sau să ne asigure o pază suficientă. Nu ne simţim în siguranţă la serviciu, niciunul dintre noi nu se simte în siguranţă. Deşi există o lege specială, care pe noi ne apără din acest punct de vedere, nu a fost pusă în aplicare niciodată. Întotdeauna se ţine cont de drepturile pacientului, de drepturile noastre ca asistenţi medicali sau ca medici nu s-a ţinut cont niciodată. UPU este o secţie foarte grea şi nu suntem personal suficient. La niciun UPU din ţară nu cred că este personal suficient, iar problema este că acum toţi pacienţii ajung la UPU-rile sau CPU-urile de pe spital. În judeţul Prahova sunt până la 900.000 de locuitor. Prin desfiinţarea spitalelor la nivel local, toate urgenţele ajung la spitalul din Ploieşti. Se face o supraaglomerare a urgenţelor şi se ajunge până la 365 de pacienţi în 24 de ore. În medie, între 250 şi 300 se prezintă la UPU Ploieşti. Cadre medicale sunt pe categorii, asistenţi, 8 medici urgentişti şi încă trei medici cu competenţă de urgenţă. Intervine stresul şi oboseala. De multe ori, fiind foarte mulţi pacienţi, intervine riscul de malpraxis, care ne poate dăuna foarte mult nouă. Şi nu din reavoinţă sau din incompetenţă profesională, ci din cauza stresului şi a oboselii. Pot apărea momente în care poate interveni malpraxisul. Se depăşeşte capacitatea noastră de intervenţie”, spunea Daniela Constantin, UPU Ploieşti, de 27 de ani în sistem şi din 2009 la UPU Ploieşti.
Greu o duc şi cei care lucrează în spitalele de psihiatrie. „Da, există o creştere a numărului de cazuri de agresivitate şi din partea pacienţilor şi din partea aparţinătorilor. Lucrez într-un spital de psihiatrie şi este, ca să zic aşa, normal să avem parte de aceste gresiuni. Personalul este puţin, subdimensionat, şi datorită stresului şi datorită faptului că au plecat afară, unde condiţiile sunt mai bune. Sunt pacienţi care ne lovesc, dar trecem peste aceste probleme zilnice. Suntem zilnici agresaţi şi înjuraţi, dar probabil este şi specificul spitalului. Chiar acum două zile am avut doi-trei pacienţi care ne-au pus probleme. Dar avem şi firma de pază, care ne ajută. Pacienţii vor să fie trataţi cu prioritate şi sar la bătaie, ne înjură”, zicea şi Motran Sandu, asistent medical de 15 ani la camera de gardă a Spitalului Obregia din Bucureşti.
În speranţa că, poate, într-o zi, nu se vor mai duce cu teamă la locul de muncă, asistenţii medicali din România aşteapta măcar un pic de înţelegere.
