12 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Patinoarul artificial din Galaţi, predat pentru modernizare şi extindere
Patinoarul artificial din Galaţi, predat pentru modernizare şi extindere

Primăria municipiului Galaţi a depus spre finanţare la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei prin Compania Naţională de Investiţii "C.N.I." S.A. un proiect pentru modernizarea şi extinderea Patinoarului artificial din Galaţi.

Pentru a promova acest obiectiv, CNI a solicitat şi obţinut trei hotărâri ale Consiliului Local prin care amplasamentul să fie predat de către municipalitate, indicatorii tehnico-economici să fie aprobaţi şi devizul de lucrări să fie împărţit pe lucrări eligibile şi neeligibile.

Patinoarul artificial din Galaţi are o suprafaţă construită la sol de 5.989 m2, precum şi din terenul aferent în suprafaţă de 14.638,68 m2 din totalul de 16.940 m2, identificat potrivit cărţii funciare nr. 113145, nr. cadastral/topografic 113145, conform planului de individualizare, anexă la prezenta hotărâre, liber de orice sarcini, în vederea şi pe perioada realizării de către "C.N.I." S.A. a obiectivului de de investiţii "Modernizare şi extindere Patinoar artificial, bulevardul George Coşbuc nr. 253, municipiul Galaţi, judeţul Galaţi".

Lucrările propuse vizează refacerea finisajelor interioare, exterioare, a pardoselilor, înlocuirea tâmplăriei, refacerea gradenelor, dar şi instalea unei suprafeţe de conversie modulară ce ar urma să asigure izolarea termică astfel încât să se poată instala peste ea suprafaţă de joc pentru baschet, handbal sau tenis fără oprirea instalaţiei de frig, iar timpul necesar realizării conversiei va fi de aproximativ o oră.

De asemenea, după lucrările de extindere, se doreşte mărirea numărului de locuri, de la 3.800 la 5.100. Extinsă va fi şi parcarea, ce urmează să aibă o capacitate de 116 locuri, plus la locuri pentru autocare.


Articole înrudite