O să încercăm să vă spunem povestea unei generaţii de medici crescuţi în greutăţi şi insatisfacţii şi cu ideea că noi nu avem nevoie în mod special de ei, că, din start, nu ne sunt de folos şi că sunt doar... o „şpagă în plus”, deşi nici la asta nu prea ajung rezidenţii.
Medicii rezidenţi sunt cei care, deşi au şase ani de facultate, nu au niciun fel de drept real de liberă practică până nu se specializează într-o anumită direcţie. Ei sunt un fel de negri pe plantaţie, care trebuie să facă cam totul, partea scriptică, partea practică, plătiţi uneori mai prost ca asistenţii cu vechime, dar de la care se cere să aibă bani de cărţi de specialitate, de mers la conferinţe medicale... În plus, se doreşte ca un medic să aibă o anumită ţinută şi să fie calm şi să aibă timp pentru a vorbit relaxat cu pacienţii şi rudele. Asta ar fi idealul. Dar ce te faci dacă pentru rezidenţii obişnuiţi - nu mă refer la cei care provin din familii avute sau la cei care au mers pe sistemul „P.C.R.” (pile, cunoştinţe şi relaţii) - rezidenţiatul este greu de trecut? Greu pentru că e muncă multă pe bani mai mereu puţini, lipsită de satisfacţii deoarece lipsa de personal şi sarcinile multe îngrămădite îi fac să nu aibă timp şi de vorbit cu pacienţii, pe cât ar dori aceştia, şi... să nu uităm lipsa de respect. Nu e de mirare că mulţi nu văd o altă modalitate de realizare personală decât plecarea în afară, urmată apoi, dacă va mai fi cazul, de întoarcerea acasă. Repet: dacă va mai fi cazul. Şi cum de plecat pleacă cei buni, în viitor s-ar putea ca în loc de spitale să mergem mai degrabă la „babe care sting cărbunii”, aşa cum a spus cu umor o rezidentă. Poate, dacă le citiţi poveştile, o să vedeţi că sunt oameni ca şi noi şi că, dacă noi nu dormim noaptea pentru că nu avem cu ce plăti rata, la fel fac şi ei. Diferenţa este că, dimineaţa, lor le punem viaţa noastră în mâini şi am fi vrut să fie odihniţi.
„Iau în calcul plecarea în străinătate… Sistemul te forţează să o faci”
Ionuţ Mânzală, rezident anul patru ATI, 29 de ani. Absolvent al Facultăţii de medicină din Galaţi. 10 ani de muncă pe medicină, şase în facultate şi patru de rezidenţiat, şi un venit de circa 1.950 lei. Este mai norocos decât alţi rezidenţi deoarece pe ATI se plăteşte mai bine, nu are copii, stă deocamdată cu părinţii... Trăieşte la limita decenţei, îşi achită facturile... dar asta nu înseamnă că îşi permite cu uşurinţă să cumpere o carte de specialitate, care costă 400-500 de euro. Ar fi putut să facă rezidenţiatul în alt centru universitar, dar tot banii nu l-au lăsat.
„S-a nimerit să fie specializarea pe Reanimare, pe ATI (n.r. - Anestezie Terapie Intensivă). Asta deoarece a trebuit, din motive financiare, să mă limitez la specializările care se pot face în Galaţi, pentru că salariile sunt mici şi nu îmi permit să plătesc chirie, aşa cum ar fi trebuit dacă mergeam în alt centru universitar. Nu am vrut specialităţi chirurgicale, aşa că am ales Reanimarea. Iau în calcul plecarea în străinătate deoarece nu voi avea de ales. Practic te forţează sistemul să o faci. Suntem puţini, şi medici şi asistente. Gărzile sunt aglomerate, mulţi pacienţi, cazuri de viaţă şi de moarte, şi eşti foarte obosit şi practic nici nu mai poţi fi atât de amabil şi să stai să explici mult fiecărui aparţinător despre pacient. Dacă s-ar suplimenta numărul de medici, ar scădea volumul de muncă şi ne-am putea ocupa altfel de fiecare caz, de fiecare pacient şi de rudele acestuia”, ne spune dr. Ionuţ Mânzală.
„Pentru medici ce s-a făcut? Pentru medici nu s-a făcut de fapt nimic”
Liliana Pop, 45 de ani, medic rezident anul I, Facultatea de Medicină Galaţi, pe care a terminat-o şef de promoţie. Din ianuarie 2015, medicul rezident Liliana Pop face stagiul la Spitalul de Copii Galaţi, unde câştigă cam 1.300 lei pe lună. A lucrat ani de zile ca asistentă iar ultimul salariu de asistent era de 1.960 de lei. Chiar dacă are o ambiţie de fier şi a luat viaţa profesională de la capăt, financiar vorbind, ca medic îi este mult mai rău.
„Acum opt ani, copilul meu a decedat... şi mi-am făcut o promisiune. Vreau să îi ajut pe alţii dacă pe mine nu m-am putut ajuta. Din durere mi-am tras puterea. Asta chiar dacă eu, ca asistent medical specializat cu experienţă în Urgenţă, Chirurgie şi Gastronterologie puteam oricând să plec în Anglia, de exemplu... Nu am putut. Din păcate, satisfacţii aici avem doar când un copil se face bine şi părintele ne mulţumeşte. E mare lucru şi asta. În rest este foarte greu... Sunt rezident pe neonatologie. Sunt detaşată aici, la Spitalul de Copii. Rezidenţiatul l-am luat la Iaşi şi acolo trebuia să fac cei patru ani de rezidenţiat, dar, din motive financiare şi familiale, am cerut detaşarea. Din salariul de rezident este foarte greu să stai în alt centru universitar. Nu mai spun aici de cărţi, de creditele şi conferinţele la care trebuie să mergem, de familie, de rate, de... de... parcă nu se mai termină. Statul român a făcut ceva pentru asistenţi şi aşa a încercat să oprească exodul. Măcar a încercat. Şi aşa asistentelor medicale cu studii superioare li s-a mărit salariul iar un asistent cu studii superioare a ajuns să ia un salariu de 2.400 lei, dar ia cât un medic primar cu 20 de ani de vechime în spate care, să zicem, nu face gărzi. Este frustant şi pentru medic. Pentru medici ce s-a făcut? Pentru medici nu s-a făcut, nici pentru rezidenţi de fapt, nu s-a făcut nimic”, a spus dr. Liliana Pop.
„Punem bani trei-patru rezidenţi şi cumpărăm o carte de specialitate”
Alina Iacob, rezident anul 5 ATI. A a terminat facultatea de medicină tot la Galaţi, în anul 2010, şi are 41 de ani. A lucrat şapte ani ca asistent chiar în Terapie Intesivă. Şi ea câştiga mult mai bine ca asistent medical decât aşa.
„În primul an de rezidenţiat câştigam doar jumătate din cât primeam ca asistent medical. Nu m-am gândit să plec, deocamdată, nici acum, nici cât am fost asistent, deoarece am familie, am şi un copil şi mi-ar fi fost prea greu. În afară munca diferă foarte mult. Sunt protocoale stricte şi faci ceea ce trebuie să faci şi nimic în plus faţă de pregătirea pe care o ai. Am rate şi facturi de plătit, ca toată lumea. Ceea ce primesc acum nu îmi ajunge pentru o viaţă decentă şi pentru cărţile de specialitate. Probabil... după ce eu termin rezidenţiatul şi copilul termină liceul ne gândim să plecăm, în familie, pentru că aşa nu se mai poate. Copilul e acum mare, are 18 ani, soţul este bugetar şi chiar şi aşa este foarte greu. Nici acea bursă pe mine nu m-a ajutat. Fiind rezident de an mare, câştig cu 5 lei în plus faţă de suma de la care se dă bursa, aşa că nu am luat-o. Acum singurul nostru avantaj este că am găsit cărţi de specialitate pe care le luăm în rate. Punem bani trei-patru rezidenţi şi cumpărăm o carte. Felul în care suntem trataţi de aparţinători lasă de dorit şi dacă adaugi la asta insatisfacţia sanitară... este destul ca să te facă să pleci”, a mai spus dr. Alina Iacob.
„Toată lumea mă întreabă de ce nu plec în străinătate... măcar să plătesc ratele la casă şi ar merita”
Iuliana Moraru, 29 de ani, a terminat în 2010 facultatea de Medicină la Galaţi, prima promoţie. Fără gărzi câştigă între 1.400 şi 1.500 de lei.
„Primesc şi acea bursă, dar aici e o mare problemă. S-au dat 670 de lei ca şi cum ni s-a dat luna de pe cer. Bursa asta reprezintă nişte bani care ni se dau fără să fie declaraţi undeva, nu poate fi folosită ca şi venit la o bancă, undeva. Nu. Pentru un om care munceşte şi învaţă cât învaţă un medic nu este ok. Acum trebuie să cumpăr o carte de specialitate de care am neapărată nevoie şi este 700 de lei dar prioritatea este acum stetoscopul. Trebuie să îmi cumpăr unul nou, că ăsta nu mai poate duce. Stetoscopul, asta e acum prioritatea. Evident, după cele ce îi sunt necesare copilului... Eu sunt căsătorită şi am un băieţel mic, care a venit ca o minune. La cheltuieli, el şi ce am nevoie pentru studiu şi medicină sunt priorităţile, în timp ce eu şi soţul meu suntem pe ultimul plan. Am un soţ care mă susţine şi a ştiut în ce se bagă. Încă avem ajutorul părinţilor, deşi poate e ruşinos să spui la 30 de ani lucrul acesta... dar altfel ar fi şi mai greu. Este greu, greu din toate punctele de vedere, dar nu plec de aici. Mi-am dorit să rămân în Galaţi pentru că sunt foarte ataşată de părinţi. Nu vreau să plec în altă parte, sunt ataşată de oraşul meu, cu bune şi rele, şi nu îmi găsesc locul în altă parte, nici măcar în străinătate. Ştiu că toţi medicii tineri vor să plece în străinătate, dar nu şi eu. E o dilemă în jurul meu, şi a prietenilor şi a rudelor, care sistematic mă întreabă de ce nu plec în străinătate. Măcar să plătesc ratele la casă şi ar merita, mi se spune”, a spus dr.Iuliana Moraru.
„Idealul e plecarea afară, dar nu neapărat pentru bani”
Cristina Atena Bordeianu, 46 de ani, a terminat în 2010 facultatea de medicină la Galaţi şi este medic rezident anul 5 Anestezie şi Terapie Intensivă. Anterior, 15 ani a mai lucrat în sistem, ca asistent medical, ultima oară la Anatomie Patologică.
„Aş fi putut pleca oricând în străinătate, ca asistent, deoarece aveam competenţe dintre cele mai căutate. Dar am luat decizia că vreau să îmi completez studiile medicale, să încerc să abordez un domeniu interesant, cum mi se pare Anestezia şi Terapia Intensivă. Ca asistent medical într-adevăr câştigam mai bine decât acum ca medic rezident. Banii pe care îi primesc ca rezident nu ajung. Ne descurcăm extrem de greu să menţinem un nivel civilizat de trai şi să putem accesa şi toate cărţile care ne sunt necesare. Literatura medicală pentru terapia intensivă este foarte scumpă şi noutăţile se introduc rapid, aşa că trebuie să fim mereu la curent. Idealul este plecarea în străinătate, mai mult de nevoie. Dar nu neapărat de nevoia materială vorbim aici. Peste hotare specialităţile sunt strict delimitate, timpul de muncă este mult mai scurt. Faptul că există personal nu ne aduce sarcini în plus, ca aici, unde, la orice nivel am fi, trebuie să suplinim lipsa de personal”, a spus dr. Cristina Atena Bordeianu.
