22 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Radiografia situaţiei siderurgiei româneşti, de la Revoluţie şi până la ora actuală, a făcut obiectul unui studiu extrem de interesant realizat de o firmă de expertiză de specialitate în cadrul cooperării cu FSS Metarom, datele fiind prezentate în cadrul Congresului federaţiei care a avut loc joi şi pe a cărei ordine de zi s-a aflat şi alegerea Biroului Executiv al FSS Metarom, fiind practic realeşi toţi cei care au asigurat conducerea în ultimii 4 ani, respectiv preşedintele Mircea Scântei, secretarul general Nicolae Coman, prim-vicepreşedintele Alexandru Rus şi vicepreşedintele Marius Cornenco.
În raportul experţilor se arată că restructurarea şi privatizarea au redus considerabil amploarea activităţii în acest sector. „Dacă în 2007, înainte de criza economică mondială, producţia de oţel brut a României a fost puţin sub jumătate din nivelul anului 1989, în anul 2009 siderugia românească a produs doar o cincime din oţelul brut realizat în 1989. Din numărul de 6 combinate integrate, câte au fost numite astfel în strategia de retructurare a industriei siderurgice, astăzi nu a mai rămas decât un combinat care integrează cu adevărat producţia din amonte în aval - ArcelorMittal Galaţi”, se arată în primul capitol al studiului care analizează caracteristicile principale ale siderurgiei româneşti.
Specialiştii sunt de părere că, din perspectivă macroeconomică, industria siderurgică are anumite particularităţi care îi dau sustenabilitate pe termen lung dar care o fac vulnerabilă la factori externi. Astfel, datorită programului de investiţii şi construcţii desfăşurat în România, consumul intern de oţel s-a dublat din anul 2000 până în 2007 dar, din păcate, impactul puternic al crizei a redus considerabil cererea internă de produse siderurgice, aceasta situându-se în anul 2009 la 148 de tone pe cap de locuitor, cu 44% sub media Uniunii Europene, din ţările europene doar ţările baltice, Irlanda şi Malta, având în anul 2009 un consum de oţel mai mic pe cap de locuitor decât România. În raport se mai arată că industria siderurgică, dar mai ales producţia de oţel a României, a fost puternic afectată de epuizarea resurselor interne de minereu de fier şi că ţara noastră este nevoită să importe minereu defier pentru producţia oţelului nou. Specialiştii mai afirmă că producţia de oţel brut depinde astăzi foarte mult de activitatea unei singure companii, ArcelorMittal Galaţi.

Salariaţi mai puţini, productivitate în creştere

Numărul angajaţilor din ramura siderurgică a avut o evoluţie dramatică, se arată în raport, unde se specifică faptul că de la 80.000 de angajaţi, câţi erau în 1999, în anul 2009 nu au mai rămas decât 28.800, iar anul trecut, pe fundalul crizei economice, numărul angajaţilor din siderurgie s-a redus cu 18%. Odată cu scăderea numărului de salariaţi, a crescut productivitatea muncii, de la 55,4 tone de oţel produse de un salariat în 1999, la 190 de tone pe an în anii 2007 şi 2008, scăzând la 144,1 tone în anul 2009. Scăderile nivelului de producţie din anul 2009 au afectat din punct de vedere economic societăţile româneşti, cifra de afaceri globală a industriei siderurgice înjumătăţindu-se iar numărul de personal a fost redus cu 18%.

Diagnosticul sindicatelor dat siderurgiei româneşti

Diagnosticul a fost dat cu ajutorul unor lideri sindicali de la unităţile din Galaţi, Hunedoara, Buzău, Călăraşi, Roman, Târgovişte, Slatina, Focşani şi Zalău, aceştia răspunzând la întrebările cuprinse într-un chestionar. Părerea liderilor de sindicat referitor la evoluţia siderurgiştilor din ultimii 20 de ani este că aceasta a pierdut în general din efecienţa economică, nu mai are o strategie la fel de bine definită iar tehnologiile folosite în ţară nu mai ţin pasul cu evoluţia globală a ramurei. Deşi siderurgia românească de dinainte de 1989 a fost numită în presă una supradimensionată, liderii de sindicat sunt unanimi în aprecierea faptului că în acea perioadă siderurgia producea un volum coerent cu eficienţa economică, deşi sunt de acord că numărul de salariaţi era mai mare decât cel necesar. Cele mai semnificative scăderi ale ritmurilor de producţie după revoluţie au fost, în ordinea importanţei, lipsa investiţiilor, deschiderea pieţelor şi competiţia internaţională, pierderea pieţelor de desfacere din Europa de Est, scăderea cererii pe piaţa internă, gestiunea proastă a întreprinderilor, înlăturarea economiei planificate, strategia marilor grupuri internaţionale de a nu da prioritate întreprinderilor din România. Volumul investiţiilor efectuate în ultima perioadă a fost estimat de către liderii de sindicat drept mai mare decât eficienta acestora, cele mai importante investiţii fiind făcute în mărirea nivelurilor de producţie, în tehnologizare şi automatizare iar cele mai mici investiţii au fost făcute în îmbunătăţirea locurilor de muncă. Cel mai important risc pe care îl generează activitatea intreprinderilor nu ţine de poluarea mediului înconjurător sau de condiţiile de muncă dificile ale angajaţilor, ci mai degrabă de dependenţa economică a comunităţii locale faţă de activitatea întreprinderilor siderurgice, după părerea sindicaliştilor.
Pe timp de criză majoritatea întreprinderilor nu au reuşit să limiteze pierderea veniturilor salariaţilor lor, nu au beneficiat de fonduri europene şi nu au investit în activităţi care ar permite să se atenueze pericolul pierderii locurilor de muncă. În viziunea liderilor sindicali, criza a fost utilizată de companii drept scuză pentru a justifica anumite alegeri şi repoziţionări strategice, respectiv delocalizări, închideri de capacităţi, restructurări la cost redus. Deşi sunt critici faţă de performanţele economice ale ramurei, liderii sindicali apreciază că gestiunea resurselor umane s-a îmbunătăţit astăzi comparativ cu perioada dinaintea privatizării.

Radiografia Combinatului

Grupul ArcelorMittal deţine patru unităţi în România, printre care şi ArcelorMittal Galaţi. Legat de Combinatul gălăţean, se arată faptul că este notabil că există o capacitate foarte mică de producţie a produselor finite cu valoare adăugată mare şi că doar un procent foarte mic din capacitatea de fabricare a oţelului brut în amonte este susţinută de capacitatea de laminare  a produselor galvanizate şi a ţevilor sudate în aval. În anul 2009 combinatul a realizat 2.138 mii de tone de produse semifinite şi finite de oţel, cota Combinatului în producţie fiind de 46% iar din cauza crizei producţia de semifinite şi finite din oţel a Combinatului a scăzut la 39% în 2009. În anul 2009 Combinatul a realizat 1,79 milioane de tone de oţel brut, circa două treimi fiind destinată exportului, principalele pieţe externe de desfacere fiind ţările din Balcani şi Turcia. Tot anul trecut Combinatul a înregistrat o cifră de afaceri de 1,2 miliarde de dolari şi o pierdere de 1,4 miliarde RON, pierderea fiind mai mare decât toate profiturile realizate în comparaţie în perioada 2006- 2008.


Articole înrudite