27 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Situaţia de pe Dunăre, la voia Dumnului
Situaţia de pe Dunăre, la voia Dumnului
Întâlnirea organizată de prefectul Paul Florea cu reprezentaţii autorităţilor navale şi cei ai armatorilor care îşi desfăşoară activitatea pe Dunăre, ca urmare a incidentelor de la Călăraşi cauzate de dezgheţarea fluviului, a rămas fără niciun răspuns. Aceştia au căutat soluţii timp de două ore pentru valul de sloiuri care urmează să ajungă la Galaţi, timp în care au descoperit că sunt descoperiţi din punct de vedere al dotărilor şi că nu au nicio strategie privind deblocarea Dunării când acesta este îngheţată. Mai mult decât atât, niciun om de la întâlnire nu a putut răspunde cu exactitate când va fi perioada cea mai critică la Galaţi sau dacă există vreun pericol de inundaţii.

Autorităţile nu au niciun plan

În momentul de faţă 50% din suprafaţa fluviului este îngheţată, iar în zona Galaţiului sunt ancorate în jur de 130 de barje care pot fi afectate de valul de gheaţă care ar putea lovi oraşul de la Dunăre. Căpitănia Portului Galaţi a dat asigurări că s-au dat indicaţii pentru protejarea tuturor ambarcaţiunilor din zona portului. „În urma evenimentelor întâmplate la Călăraşi, am demarat o analiză a situaţie din zonă. În momentul de faţă, în jur de 80% şi-au asigurat navele conform recomandărilor noastre şi 20% nu au făcut acest lucru din diferite motive”, a declarat Octavian Gheorghiu, directorul Căpităniei Portuare Galaţi.
Prefectul Paul Florea a cerut o strategie pentru deblocarea Dunării, iar răspunsurile s-au lăsat aşteptate. ”Vreau să ştiu dacă avem vreo strategie pentru o asemenea situaţie. Avem vreun manual de acţiune? Cineva conduce vreun comandament de coordonare pentru deblocarea fluviului?”, a vrut prefectul să afle. Răspunsurile oferite de reprezentantul Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos Galaţi, Florin Uzumtoma, au dat dureri de cap prefectului. ”Nu există niciun plan de intervenţie în caz de gheaţă şi nici vreun comandament de coordonare. Am lucrat singuri cu Perseu şi cu Galaţi 3, să deblocăm în zona Tulcea pentru a nu se forma un dop. În momentul de faţă scurgerea către mare funcţionează doar la o capacitate de 30%, pentru că braţele Sfântu Gheorghe şi Chilia sunt blocate”, a explicat Uzumtoma.

Nimeni nu îşi asumă răspunderea

Lipsa unui plan de acţiune şi a unui factor de decizie care să îşi asume responsabilitatea pentru deblocarea traficului pe Dunăre l-a înfuriat pe prefect, fapt care a dat apă la moară armatorilor de a-şi exprima nemulţumirile faţă de activitatea AFDJ. „Consider că dumneavoastră trebuie să vă ocupaţi de această situaţii şi, conform unei ordonanţe de urgenţă dată de guvern, trebuie să fiţi şeful unui asemenea comandament de urgenţă. Trebuia să coordonaţi activitatea de deblocare”, a spus prefectul. De cealaltă parte, Uzumtoma s-a apărat spunând că nu intră în atribuţiile sale să spargă gheaţa pe Dunăre şi că nu are resurse suficiente”. Conform legii, noi trebuie să asigurăm fluidizarea traficului prin semnalizare şi curăţarea la adâncime a fluviului, nu şi pentru spart gheaţa. În acest moment nu avem destule utilaje să ne desfăşuram activitatea”, a explicat, iritat, Uzumtoma, pentru că era scos ţap ispăşitor de situaţia de pe Dunăre. Prefectul i-a cerut demisia în momentul când i-a cerut să estimeze în cât timp va ajunge gheaţa în zona noastră, iar acesta nu a putut răspunde: ”Cum, un inginer să nu poată să estimeze? Din punctul meu de vedere ar trebui să plecaţi, dacă nu sunteţi capabil să îmi spuneţi aşa ceva”.
Pericolul de inundaţii poate fi şi el mare. Conform celor de la Administraţia Porturilor Dunării Maritime Galaţi, fluviul a avut ieri o creştere de 43 cm, iar un risc important pe care aceştia îl monitorizează este legat de epava Slatina, care prezintă risc de deplasare.
Concluzia lui prefectului a fost că suntem la mila lui Dumnezeu şi că speră la o încălzire treptată pentru a putea măcina gheaţa. O nouă şedinţă va fi convocată peste 2-3 zile, în funcţie de cum evoluează situaţia de pe Dunăre.

Articole înrudite