19 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Econtext a realizat o hartă naţională a şomerilor cu studii superioare, arătând numărul şomerilor cu facultate din fiecare judeţ (în cadrul unui top) şi cât reprezintă aceştia din totalul şomerilor din judeţele respective. Trebuie precizat că datele prelucrate de Econtext sunt pentru luna aprilie a acestui an. O primă concluzie ar fi aceea că, deşi judeţele mari ar trebui să aibă cea mai ridicată rată a şomerilor cu studii superioare, acest lucru este doar parţial adevărat. Într-adevăr, funcţionează efectul de vecinătate, în sensul că judeţul mare absoarbe forţa de muncă din zonele vecine, dar sunt şi alţi factori care intervin.
După cum era de aşteptat, cei mai mulţi şomeri cu studii superioare sunt în Bucureşti, atât ca număr, cât şi ca parte din totalul şomerilor. În Capitală, numărul şomerilor era de 21.612 în luna aprilie. Din aceştia, 4.150 erau absolvenţi de facultate. Adică, 19,2% din numărul total al şomerilor. Este cea mai mare rata de şomeri cu diplome din toată ţara. Practic, în Bucureşti, unul din cinci şomeri este absolvent de facultate. Este cel mai dramatic rezultat.
La polul opus se afla Teleorman, unde ponderea şomerilor cu facultate este de doar 1,7% din totalul şomerilor. În aprilie, erau 15.913 şomeri în Teleorman şi doar 278 aveau diploma universitară. Ceea ce înseamnă 1,7% din ansamblul şomerilor. La nivel naţional, 5,8% din şomeri au studii superioare.
Capitala are un şomaj ridicat, e adevărat. În schimb, judeţele din jurul Capitalei, în special cele din sud, au o rată redusă a şomajului, ceea ce înseamnă că Bucureştiul a atras o parte mare din forţa de muncă a acestor oraşe şi, implicit, şi-a asumat şi şomerii acestora. De exemplu, în Ialomita doar 2,4% din şomeri sunt absolvenţi de facultate, iar în Călăraşi doar 2,6%. Totuşi, acest efect de vecinătate are loc mai ales în cazul Bucureştiului. Timişoara nu se bucura de o asemenea afluenţă. Se mai aplică pe axa Tulcea – Constanţa şi cam atât.
După Bucureşti, a doua poziţie ca pondere a şomerilor cu facultate se regăseşte în judeţul Timiş. În acest judeţ 14,8% din şomeri au o terminat o facultate. Bucureşti şi Timiş sunt singurele judeţe unde şomerii cu studii superioare depăşesc pragul de 10% din mulţimea totală a persoanelor fără loc de muncă. Toate celelalte judeţe au şomeri studioşi sub acest prag.
Există câteva judeţe unde rata şomerilor cu studii înalte pare prea ridicată sau prea mică în raport cu economia judeţelor respective sau în raport cu economiile vecinilor. Două astfel de exemple sunt Hunedoara (8,7% din şomeri sunt licenţiaţi) şi Buzău (2,4%). Două explicaţii majore sunt în aceste cazuri: fie piaţa muncii se adresează într-o proporţie covârşitoare persoanelor cu opt clase sau maxim cu liceu, fie (cazul Buzăului) aceste persoane migrează către judeţe şi mai îndepărtate decât cele vecine. Totuşi, dacă piaţa muncii s-ar fi adresat preponderent celor fără prea multe studii, mulţi dintre cei cu facultate ar fi migrat sau s-ar fi integrat în nivelul judeţului respectiv.

Galaţiul, fix la jumătatea clasamentului

Deşi judeţul Galaţi este unul dintre cele mai importante judeţe ale ţării, cu un potenţial economic pe care multe alte unităţi administrativ-teritoriale şi le-ar dori, şomajul a fost întotdeauna unul ridicat faţă de media naţională. Nici în privinţa şomajului în rândul absolvenţilor de facultate nu stă strălucit. Datele pentru luna aprilie arată că judeţul nostru ocupă a 21-a poziţie în topul celor 41 de judeţe plus Bucureşti în ceea ce priveşte ponderea şomerilor licenţiaţi în totalul şomerilor declaraţi. Practic, 4,9% dintre persoanele aflate în evidenţa AJOFM Galaţi aveau studii superioare.


Articole înrudite