28 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
UPDATE: Peste 1000 de gălăţeni au ieşit în stradă: „NU vrem să fim o naţie de hoţi!”
UPDATE: Peste 1000 de gălăţeni au ieşit în stradă: „NU vrem să fim o naţie de hoţi!”

Aşa cum s-a anunţat, în această seară (duminică, 05 noiembrie 2017) gălăţenii protestează în faţa Prefecturii, începând cu ora 18.00. Peste 300 de persoane erau deja adunate în jurul orei 19.00. Gălăţeni de toate vârstele şi categoriile sociale au venit pe platoul din faţa Prefecturii să-şi exprime nemulţumirile faţă de proiectele prin care Guvernul intenţionează să modifice Legile Justiţiei şi nu numai. Ei scandează “Guvern de secretare şi nulităţi penale”, ”Kovesi, nu uita Galaţiu-i de partea ta”, “PSD ciuma roşie”, “Nu vrem să fim o naţie de hoţi”.
În jurul orei 17.30, protestatarii se pregăteau să plece în marş, pe strada Brăilei, către Păpădie, iar numărul acestora creşte continuu.

UPDATE ora 21.00: 

1000 de gălăţeni au protestat, duminică seara la Galaţi. Iniţial doar câteva sute de persoane s-au strâns în faţa Prefecturii, dar numărul lor a crescut constant. A avut loc şi un incident în care protestatarii şi jandarmii s-au împins. Apoi protestatarii au blocat cu totul strada în faţa Prefecturii, apoi au pornit în marş prin oraş. ”Un participant la protest a pătruns pe carosabil, moment în care era să fie lovit de un mijloc de transport în comun. Colegii mei au intervenit să ia acea persoană de pe partea carosabilă astfel încât să şi elibereze drumul şi el să nu fie lovit. Bineînţeles că toţi protestatarii au sărit în ajutorul acelui bărbat neştiind care a fost rolul jandarmilor în aceea situaţie”, a precizat sblt. Cătălin Bădin, IJJ Galaţi. Oamenii au pornit apoi în marş pe str. Domnească, str. Brăilei, prin faţa Palatului de Justiţie până la Inelul de Rocadă.


Articole înrudite