Grija combinatului siderurgic Liberty Galaţi pentru subcontractori este cât se poate de vizibilă doar la nivel declarativ, căci în privinţa faptelor concrete, situaţia stă cu totul altfel. Zeci de dosare
Grija combinatului siderurgic Liberty Galaţi pentru subcontractori este cât se poate de vizibilă doar la nivel declarativ, căci în privinţa faptelor concrete, situaţia stă cu totul altfel. Zeci de dosare
Uniunea Producătorilor de Oţel din România (UniRomSider) a emis astăzi, 22 aprilie 2024, o declaraţie de presă prin care îşi exprimă îngrijorările faţă de impactul pe care îl va avea
LIBERTY Galaţi şi Fundaţia GFG felicită echipa de fotbal Oţelul Galaţi pentru victoria obţinută în semifinala Cupei României şi pentru performanţele înregistrate până acum.„În calitate de Partener Oficial al echipei,
În luna aprilie, Academia GREENSTEEL din cadrul LIBERTY Galaţi deschide înscrierile pentru „Şcoala de vară”, principalul program de internship demarat de companie. Aflat la a 13-a ediţie, programul îşi propune
Guvernul ceh a cerut conducerii companiei Liberty Steel Group să achite banii datoraţi subsidiarei locale a grupului siderurgic, ca o modalitate pentru a relua producţia la o oţelărie din Cehia
Combinatul siderurgic de la Galaţi a lansat mai multe licitaţii care vizează lucrări de reparaţii şi revizii pentru locomotive, vagoane şi căi ferate. Este vorba despre reparaţia a peste 50
Două săptămâni pline! În luna martie, cei 43 de elevi din Galaţi care participă la Programul de Învăţământ Dual susţinut de Fundaţia GFG au avut şansa de a-şi dezvolta noi
LIBERTY Galaţi lansează un program de ucenicie prin care angajează în acest an 100 de tineri. Noul program este lansat în contextul reluării producţiei primare de oţel pe platforma LIBERTY
Combinatul siderurgic Liberty Galaţi se zbate în continuare sub povara problemelor financiare. Cu toate că a obţinut un credit de 150 milioane euro, cererile de deschidere a procedurii de faliment
Combinatul Liberty Galaţi a fost salvat de la închidere de Guvernul României. Aproximativ 15.000 de gălăţeni care muncesc pe platforma siderurgică, angajaţi ai combinatului sau ai firmelor contractoare pot sta