Ultimul weekend din luna mai a venit cu premii şi medalii pentru toţi cei care au reuşit să ajungă la Galaţi, la cea de-a 3-a ediţie a Trofeului Sakura Kiai,
Ultimul weekend din luna mai a venit cu premii şi medalii pentru toţi cei care au reuşit să ajungă la Galaţi, la cea de-a 3-a ediţie a Trofeului Sakura Kiai,
Sâmbăta trecută, oraşul Iaşi a fost gazda unui eveniment devenit deja reper în lumea artelor marţiale din regiune: Cupa Sentoki, ajunsă la cea de-a 10 ediţie. Un moment de sărbătoare
Ultima etapă a competiţiei naţionale TROFEUL SAKURA 2025, organizată recent la Galaţi de către C.S. Sakura Kiai Galaţi sub îndrumarea conducătorului clubului, Shihan Aura Ledaru, a adus un plus de
Eveniment naţional organizat de Federaţia Română de Aikido, la care s-au adunat tineri sportivi din câteva oraşe ale ţării, şi care împreună au creat un spectacol de măiestrie sportivă deosebită
Sâmbătă, 27 septembrie, în sala de sport Fonix Arena din Debrecen/Ungaria a avut loc Campionatul European de Karate Kyokushin U18 şi Seniori la cele două probe, kata şi kumite. La
Gălăţeanca Crina-Bianca Stase, de la clubul din urbea noastră Sakura Kiai, a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, proba de kumite, la categoria -50 kg Junioare Under 18
La sfârşitul săptămânii trecute în sala de sport a Universităţii Aurel Vlaicu din Arad, a avut loc Campionatul Naţional Under 12, Under 14, Under 18 şi Seniori kata şi kumite,
La Sala polivalentă „Antonio Alexe”, din Oradea, a avut loc zilele trecute Cupa României de Karate Kyokushin, ediţia a 33-a, ultimul eveniment din calendarul FRKK – IKO2. Organizator, Federaţia Română
La sfârşitul săptămânei trecute, s-a desfăşurat în Sala de Judo din Compleul Sportiv Dunărea, în organizarea C.S. Sakura Kiai Galaţi, preşedinte Sensei Aura Ledaru, prima ediţie a competiţiei naţionale de
Complexul Sportiv Siderurgistul din Galaţi a găzduit zilele trecute a 3-a ediţie a concursului naţional denumit Cupa Moldovei, organizat de ACS Nippon Kyokushin Academy, preşedinte Gabriel Moroianu. Competiţia s-a desfăşurat