Luni, între orele 8 şi 10 dimineaţa, are loc o grevă de avertisment în tot sistemul sanitar. „Se vor asigura urgenţele, dar în rest, timp de două ore, se va
Luni, între orele 8 şi 10 dimineaţa, are loc o grevă de avertisment în tot sistemul sanitar. „Se vor asigura urgenţele, dar în rest, timp de două ore, se va
Pe 25 noiembrie, timp de două ore, va avea loc o grevă de avertisment în tot sistemul sanitar. Dacă nici după ea nu se va ajunge la un acord, atunci
50 de cadre medicale din unităţile sanitare gălăţene au participat sâmbătă la Bucureşti la protestul organizat de Federaţia Sanitas şi Coaliţia Profesioniştilor din Sănătate. La marş s-a spus că au






