Holul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi a fost marţi, 07 noiembrie 2023, neîncăpător pentru studenţii care au venit să vadă ce oferte de angajare, internshipuri şi stagii de practică
Holul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi a fost marţi, 07 noiembrie 2023, neîncăpător pentru studenţii care au venit să vadă ce oferte de angajare, internshipuri şi stagii de practică
Sub egida Anul european al competenţelor, Casa de Cultură a Studenţilor Galaţi organizează, în perioada 27-28 octombrie 2023, Festivalul Naţional Studenţesc de Teatru Contemporan „ActFest”, ediţia a X-a. Festivalul Naţional
Patru apeluri de proiecte în valoare cumulată de 171,34 milioane de euro au fost deschise în data de 18 august, în cadrul Programului Educaţie şi Ocupare, informează Ministerul Investiţiilor şi
Compania Naţională Poşta Română lansează primul program de internship plătit destinat studenţilor şi absolvenţilor care fac primul pas în cariera profesională. “Cei interesaţi să înveţe, dar şi să contribuie la
Un motociclist a fost grav rănit de un şofer de 21 de ani care nu i-a dat prioritate. Apoi, şoferul a minţit cum că un băiat de 18 ani era
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a demarat implementarea proiectului Cariera profesională – sinergia dintre oferta educațională și cerințele de pe piața muncii dinamice, finanțat prin Fondul de Dezvoltare Instituțională.
După cele două etape (sesiunea de vară şi sesiunea de toamnă) s-au ocupat 1.827 de locuri la buget şi 603 locuri la taxă la Universitatea „Dunărea de Jos”. Admiterea se
Conform unui nou studiu, studenţii îşi petrec în medie doar 18% din timpul în care se află într-o bibliotecă pentru a citi, restul timpului fiind ocupat în mod cât se
Pentru studenţii şi cadrele didactice din cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie Galaţi ieri a fost o zi deosebită. Într-un cadru solemn, în sala de conferinţe a Complexului Muzeal de
Societatea Studenţilor Medicinişti Galaţi a împlinit un an de activitate. Chiar dacă e vorba doar de un an, studenţii medicinişti gălăţeni au bifat deja 20 de proiecte realizate sau în
