Microsoft AI a anunţat primul său generator intern de imagini, numit MAI-Image-1, dezvoltat complet în cadrul companiei. Gigantul tehnologic, care a prezentat recent şi primele sale modele proprii de inteligenţă artificială, descrie noul sistem drept „următorul pas în evoluţia noastră AI”.
Microsoft afirmă că a colaborat cu profesionişti din domeniul creaţiei vizuale pentru a evita rezultatele „repetitive sau stilizate generic”. Potrivit companiei, MAI-Image-1 „excelează” în generarea de imagini fotorealiste — de la peisaje la fenomene naturale precum fulgerele — şi oferă rezultate mai rapide decât modelele AI mai mari şi mai lente. Noul generator a intrat deja în top 10 pe platforma de evaluare LMArena, unde utilizatorii compară imagini generate de diferite sisteme şi votează cele mai reuşite.
MAI-Image-1 se alătură celorlalte produse AI din ecosistemul Microsoft: generatorul de voce MAI-Voice-1 şi chatbotul MAI-1-preview. Deşi Microsoft a fost unul dintre primii investitori în OpenAI, relaţia dintre cele două companii a devenit din ce în ce mai complexă în ultimul an. În paralel, Microsoft a început să integreze şi modele AI dezvoltate de Anthropic în suita Microsoft 365 şi investeşte masiv în instruirea propriilor modele, precum MAI-Image-1.
Compania nu a oferit încă detalii despre testele de siguranţă sau despre limitele impuse noului sistem, dar a subliniat că este „angajată să asigure rezultate sigure şi responsabile”.