“În primii 500 de romi repatriaţi, nu a fost niciun infractor. Este clar că efortul nostru este să nu afectăm relaţia cu Franţa, avem parteneriat strategic. Nu le dau dreptate
“În primii 500 de romi repatriaţi, nu a fost niciun infractor. Este clar că efortul nostru este să nu afectăm relaţia cu Franţa, avem parteneriat strategic. Nu le dau dreptate
Grupul parlamentar al Alianţei PSD+PC a depus, săptămâna trecută, în plenul Camerei Deputaţilor moţiunea simplă privind agricultura. În textul moţiunii, semnate de 81 de deputaţi PSD+PC, se solicita ca “măsură
Potrivit Hurriyet Daily News, amiralul american a fost întrebat de jurnalişti despre planurile SUA de a instala o staţie radar în Turcia, ca parte a scutului antirachetă destinat să apere
“Comisia aşteaptă informaţii detaliate de la autorităţile franceze pentru a vedea dacă şi în ce măsură măsurile de siguranţă cerute de directiva privind libera circulaţie au fost aplicate în recentele
Anual, 4 milioane de copii mor în primele 28 de zile de la naştere! Deşi ţările din lumea a treia sunt cele mai afectate de mortalitatea maternă şi infantilă, nici
Autorităţile bulgare au intensificat controalele rutiere, strângând în august 275.000 de leva din amendarea şoferilor autovehiculelor înmatriculate în străinătate, cei mai mulţi contravenienţi fiind turci, urmaţi de români, a anunţat
Cercetători europeni din mai multe state au găsit remedii pentru vindecarea mai rapidă a arsurilor. UE a finanţat proiectul WOUNDMONITOR, ale cărui rezultate vor putea diminua numărul deceselor provenite din
În cadrul anchetei de conjunctură din luna august, managerii din industria prelucrătoare preconizează, pentru următoarele trei luni, o relativă stabilitate a volumului producţiei (sold conjunctural -5%), se arată într-un comunicat
Cea mai mare parte a românilor, 85%, au declarat că tind să nu aibă încredere în guver n, care se bucură de aprecierea a numai 12% dintre cetăţeni. Dintre participanţii
“Nu există statistici privind delincvenţa pe comunitate, dar există statistici pe naţionalitate şi observ de exemplu că, la Paris, delincvenţa (persoanelor de) naţionalitate română a crescut anul trecut cu 138