
Primăria municipiului Galaţi a publicat lista contribuabililor care înregistrează datorii la bugetul local, atât persoane fizice, cât şi persoane juridice. Publicarea acestor informaţii se face în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 220/2026 şi cu prevederile Codului de procedură fiscală, care obligă autorităţile locale să afişeze trimestrial, atât pe site-ul instituţiei, cât şi în Monitorul Oficial Local, situaţia restanţierilor.
Potrivit legislaţiei, pe liste apar doar contribuabilii care depăşesc anumite praguri ale obligaţiilor fiscale restante:
Înainte de publicarea listelor, organele fiscale au obligaţia de a notifica debitorii, oferindu-le posibilitatea de a-şi achita obligaţiile fiscale restante.
În cazul societăţilor comerciale, diferenţele sunt impresionante. DIntre cele aproape 500 de firme aflate pe lista datornicilor, cea mai mare datorie aparţine Liberty Galaţi SA, aflată în procedură de concordat preventiv, care figurează cu obligaţii fiscale restante de 58,58 milioane de lei către bugetul local.
Firmele cu datorii foarte mari sunt cele aflate în faliment precum Melcret-AT SRL – circa 3,43 milioane de lei; ICMRS SA (în faliment) – aproape 3 milioane de lei, Electrocentrale Galaţi SA (radiată) – aproximativ 2,94 milioane de lei sau Metal Grup Industrie SRL (în faliment) – peste 2,92 milioane de lei, însă sunt şi firme în activitate precum Calorgal SRL – aproximativ 3,45 milioane de lei, Rompesgal SRL – aproximativ 2,75 milioane de lei sau Casa de Cultură a Sindicatelor Galaţi – peste 2,27 milioane de lei.
Documentele publicate de municipalitate arată că există şi persoane fizice care au acumulat obligaţii fiscale restante foarte mari, cele mai ridicate depăşind 280.000 de lei. Alte datorii importante se situează între 180.000 şi 230.000 de lei.
Lista publicată prezintă peste 10.000 de gălăţeni datornici, dar din motive ce ţin de protecţia datelor cu caracter personal şi de respectarea principiului proporţionalităţii în prelucrarea acestora, Monitorul de Galaţi a ales să nu publice identitatea persoanelor fizice înscrise pe lista publicată de autoritatea locală.
Listele sunt publicate trimestrial
Conform prevederilor legale, listele contribuabililor cu obligaţii fiscale restante sunt actualizate şi publicate trimestrial, până la sfârşitul primei luni din trimestrul următor perioadei de raportare. Scopul acestei măsuri este creşterea transparenţei fiscale şi încurajarea achitării obligaţiilor către bugetele locale, oferind totodată autorităţilor un instrument suplimentar pentru recuperarea creanţelor.
Listele pot fi consultate pe site-ul Primăriei Galaţi: https://e-digital.primariagalati.ro/?listadatornici=1