Lanţul de magazine MR.DIY se pregăteşte să intre în Brăila. Ce salarii oferă retailerul asiatic

Brăilenii ar putea avea în curând un nou magazin cu produse pentru casă, bricolaj şi uz cotidian. Retailerul malaezian MR.DIY pregăteşte extinderea în Brăila şi a început recrutările, cu salarii nete care ajung la 6.000 de lei pentru postul de manager de magazin.

MR.DIY, lanţ de magazine originar din Malaezia, caută angajaţi pentru viitoarea unitate, potrivit anunţurilor de angajare. Compania recrutează personal şi în Timişoara, Oradea şi Bacău, în cadrul planului său de extindere în România.
Pentru Brăila, anunţurile de angajare vizează trei categorii de posturi: manager de magazin, adjunct al şefului de magazin şi consilier de vânzări. Salariile anunţate variază în funcţie de responsabilităţi şi experienţă.

Ce salarii oferă MR.DIY în Brăila

Cea mai bine plătită poziţie disponibilă în Brăila este cea de manager de magazin, pentru care compania oferă un salariu cuprins între 5.000 şi 6.000 de lei net pe lună. Candidaţii trebuie să aibă cel puţin doi ani de experienţă într-un post similar din retail. Pentru postul de adjunct al şefului de magazin, salariul anunţat este cuprins între 3.000 şi 3.500 de lei net lunar.
Retailerul caută şi consilieri de vânzări, cu venituri nete cuprinse între 2.700 şi 3.300 de lei pe lună. Aceste posturi sunt disponibile atât în Brăila, cât şi în Bacău şi Oradea.

Ce vor găsi clienţii în magazinele MR.DIY

Compania mizează pe un sortiment divers de produse la preţuri accesibile, de la articole utile în gospodărie până la accesorii şi obiecte pentru uz personal. Magazinele MR.DIY au, în medie, o suprafaţă de aproximativ 1.000 de metri pătraţi şi comercializează în jur de 18.000 de produse, grupate în zece categorii. Oferta include unelte şi articole pentru casă, produse electrice, mobilier, accesorii auto, articole de papetărie şi sport, jucării, cadouri, accesorii pentru calculatoare şi telefoane mobile, bijuterii şi produse cosmetice. Prin varietatea produselor şi politica de preţuri, retailerul intră în competiţie cu reţele precum Pepco, TEDi, Action şi Kik.

În România, retailerul a început deschiderea magazinelor în martie 2026, primele unităţi fiind inaugurate la Piteşti şi Sibiu. Ulterior, compania a intrat şi pe pieţele din Bucureşti, Iaşi şi Constanţa.

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce este cel mai important pentru dumneavoastră la Faleza Dunării din Galaţi?

Follow
Caută
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp