O genă a longevităţii, transferată cu succes la şoareci. Descoperirea ar putea deschide drumul către terapii anti-îmbătrânire

O echipă de cercetători a reuşit să transfere cu succes o genă asociată longevităţii, într-un experiment care ar putea schimba modul în care este privit procesul de îmbătrânire.

Studiul, publicat în revista ştiinţifică Nature, arată că unele mecanisme biologice care contribuie la o viaţă mai lungă ar putea fi, cel puţin teoretic, transferate între specii. Descoperirea deschide noi perspective pentru dezvoltarea unor tratamente menite să încetinească îmbătrânirea.

Şoarecii modificaţi genetic, mai sănătoşi la vârste înaintate

Rezultatele testelor pe animale sunt încurajatoare. Şoarecii modificaţi genetic au demonstrat o rezistenţă mai mare la cancer şi semne generale de sănătate mai bună pe măsură ce au înaintat în vârstă.

Experimentele au arătat că animalele care au primit gena asociată longevităţii au fost mai bine protejate atât împotriva tumorilor spontane, cât şi împotriva cancerului de piele indus chimic.

În acelaşi timp, cercetătorii au observat o reducere a inflamaţiei în ţesuturi. Inflamaţia cronică de intensitate redusă – fenomen cunoscut în biologie sub numele de „inflammaging” – este considerată unul dintre principalii factori care accelerează îmbătrânirea.

Un alt rezultat important a fost observat la nivelul sistemului digestiv. Şoarecii modificaţi genetic au avut o barieră intestinală mai stabilă. În mod normal, odată cu înaintarea în vârstă, această barieră devine mai permeabilă şi permite unor substanţe inflamatorii să ajungă în circulaţia sanguină. În cazul animalelor studiate, acest mecanism a fost mult mai bine protejat.

O descoperire inspirată din natură

Cercetarea porneşte de la observaţia că unele mamifere subterane produc cantităţi mari de hialuronan cu greutate moleculară mare, o formă particulară a acidului hialuronic.

Studiile comparative arată că această moleculă apare frecvent la speciile adaptate la viaţa subterană, dar lipseşte la rudele lor apropiate care trăiesc la suprafaţă. Cercetătorii cred că acest mecanism ar putea face parte dintr-un set evolutiv de adaptări pentru o viaţă mai lungă.

Rolul central îl au gene implicate în producerea acidului hialuronic, precum HAS2, dar şi gene responsabile de degradarea acestuia, din familia HYAL.

De la experimente pe animale la posibile terapii pentru oameni

Specialiştii subliniază însă că scopul final nu este transferul direct de gene la oameni.

„Ne-au trebuit zece ani de la descoperirea acestei molecule la şobolanul-cârtiţă gol până la demonstrarea efectelor ei la şoareci. Următorul obiectiv este să transferăm beneficiul către oameni”, a explicat cercetătoarea Vera Gorbunova.

O direcţie mai realistă este dezvoltarea unor tratamente care să stimuleze producţia de hialuronan sau să încetinească degradarea acestuia în organism.

Un pigment din fructe şi legume ar putea ajuta

Un studiu publicat în 2024 în revista Scientific Reports a identificat un posibil candidat promiţător: delfinidina, un pigment natural din familia antocianidinelor, prezent în multe fructe şi legume.

Cercetătorii au descoperit că această substanţă poate bloca enzimele care descompun acidul hialuronic. În experimentele de laborator, nivelul acestei molecule a crescut în celule şi ţesuturi de şoarece.

Rezultatele au arătat şi efecte asupra cancerului: migrarea celulelor tumorale a fost redusă, iar metastazele melanomului au fost suprimate la animale.

Descoperire promiţătoare, dar cu limite

Chiar dacă rezultatele sunt încurajatoare, cercetătorii avertizează că mecanismul nu reprezintă o soluţie miraculoasă împotriva îmbătrânirii.

Un studiu preliminar publicat în 2025 pe platforma bioRxiv arată că şoarecii modificaţi genetic au avut o stare generală mai bună la vârste înaintate, însă nu au fost protejaţi împotriva pierderii auzului asociate cu îmbătrânirea.

Acest lucru sugerează că diferite organe pot răspunde diferit la acest mecanism biologic.

O posibilă cheie a longevităţii

Cercetarea susţine o idee care începe să prindă contur în biologia modernă: unele mecanisme ale longevităţii ar putea fi transferabile între specii.

Transformarea acestor descoperiri în tratamente pentru oameni va necesita însă un control extrem de precis al proceselor biologice implicate, inclusiv menţinerea echilibrului dintre producerea şi degradarea acidului hialuronic.

Pe scurt, cheia longevităţii ar putea exista deja în natură. Provocarea pentru ştiinţă este să înveţe cum să o folosească. (sursa stiripesurse.ro)