Mediul privat a mobilizat peste 400.000 de euro prin intermediul Fundației Mereu Aproape pentru dotarea noii Secții de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie”
Mediul privat a mobilizat peste 400.000 de euro prin intermediul Fundației Mereu Aproape pentru dotarea noii Secții de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie”
Biologul italian Valter Longo, care studiază de peste un deceniu mecanismele îmbătrânirii și ale longevității, atrage atenția asupra unor alimente foarte populare pe care recomandă să fie consumate cu moderație
Proiectul „Masa Care Unește”, inițiat de Bloom The World, ajunge în capitală pe 12 septembrie cu un eveniment uriaș în Piața Constituției și pe Bulevardul Unirii. Obiectivul este doborârea vechiului
Timp de decenii, pacienții au fost sfătuiți să urmeze până la capăt cura de antibiotice prescrisă, chiar și atunci când simptomele dispăreau mai devreme. Un nou studiu realizat în Statele
Se spune că până la 30 de ani ai fața cu care te-ai născut, iar după această vârstă o ai pe cea pe care o meriți, în funcție de obiceiurile
Timp de zeci de ani, pacienții cu probleme cardiovasculare au fost sfătuiți să limiteze consumul de carne. Recomandările specialiștilor pun însă tot mai mult accent pe tipul de carne și
O echipă de cercetători din Australia a creat ceea ce descrie drept cea mai detaliată hartă realizată până în prezent a semnalelor chimice care controlează funcția cardiacă. Noua resursă ar
Mulți oameni ajung la stomatolog doar atunci când apare durerea, însă specialiștii atrag atenția că unele dintre cele mai frecvente probleme dentare pot evolua mult timp fără niciun simptom. Absența
Oxitocina este cunoscută în special pentru rolul său în iubire, atașament, încredere și apropierea dintre oameni. Un nou studiu sugerează însă că efectele acestui hormon sunt mult mai complexe. Cercetătorii
Un nou studiu analizează posibila legătură dintre alimentație și evoluția cancerului de sân. Cercetătorii au descoperit că un consum mai mare de polifenoli, compuși naturali prezenți în numeroase alimente și