Studiu: Mediul în care trăieşti în tinereţe îţi poate influenţa sănătatea inimii zeci de ani mai târziu

Locul în care o persoană trăieşte la începutul vieţii adulte lasă amprente biologice de durată asupra sănătăţii cardiovasculare, potrivit unui studiu recent citat de Mediafax. Cercetarea arată că tinerii expuşi unor condiţii sociale nefavorabile în cartierul lor au o probabilitate mult mai mare de a dezvolta calcificarea arterelor coronare până la vârsta mijlocie, acesta fiind un indicator recunoscut, potrivit ScienceDaily, al apariţiei timpurii a bolilor de inimă.

Pentru a stabili cu precizie această legătură, oamenii de ştiinţă au conceput un nou indice care evaluează simultan mai mulţi determinanţi sociali ai sănătăţii la nivelul unei zone de rezidenţă. Printre factorii de mediu analizaţi s-au numărat condiţiile socioeconomice, accesul la alimente, oportunităţile pentru activitate fizică şi rata criminalităţii din cartier, datele fiind coroborate cu factori individuali precum nivelul de educaţie sau veniturile.

Folosind metode statistice avansate şi tehnici de învăţare automată, echipa a demonstrat că mediul social din tinereţe are consecinţe directe asupra riscului cardiovascular de mai târziu. Mai mult, asocierea s-a dovedit a fi şi mai puternică în cazul participanţilor de culoare. Aceste descoperiri pot contribui la dezvoltarea unor strategii de prevenţie mult mai eficiente, adaptate comunităţilor, în contextul în care bolile cardiovasculare rămân principala cauză de deces la nivel mondial, conform datelor oferite de Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC). (sursa stiripesurse.ro)

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Dacă aţi putea rezolva o singură problemă a Galaţiului, care ar fi aceea?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp