Duminică, 03 noiembrie 2024, în jurul orei 23:41, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a emis un mesaj de tip RO-alert (foto) prin care informa populaţia despre posibilitatea căderii unor
Duminică, 03 noiembrie 2024, în jurul orei 23:41, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a emis un mesaj de tip RO-alert (foto) prin care informa populaţia despre posibilitatea căderii unor
Oţelul a jucat duminică la prânz la Iaşi cu Poli în ultima etapă din turul Superligii. Fără Dorinel Munteanu pe bancă, suspendat pentru patru cartonaşe, şi căpitanul Cisotti, accidentat, roş-alb-albaşti
Actorul canadian de origine română Raresh DiMofte (The Tourist, American Dreamer, Wu Assassins) joacă rolul lui Lahmi, fratele lui Goliat (Martyn Ford), în noul serial “House of David” (în curând
CFR Călători informează că pentru efectuarea unor lucrări la infrastructura feroviară, solicitate şi efectuate de către CFR SA – managerul reţelei feroviare, vor interveni modificări în circulaţia trenurilor, după cum
În primele opt luni ale acestui an, mai exact în perioada 01.01 – 31.08.2024, la nivelul Poliţiei Locale Galaţi au fost organizate şi efectuate 253 acţiuni atât cu efective proprii,
În şedinţa Consiliului Local Galaţi întrunită joi, 31 octombrie 2024, pe ordinea de zi a fost şi o hotărâre de Consiliu Local al municipiului Galaţi pentru modificarea contractului de finanţare
Viitoarea construcţie va avea un regim de înălţime P+1E cu 94 locuri de parcare, din care patru locuri pentru persoanele cu dizabilităţi şi patru locuri pentru încărcarea autovehiculelor electrice. Acoperişul
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi a prezentat, în şedinta Comisiei de Dialog Social din cadrul Prefecturii Galaţi, un raport privind sistemul medical şi reţeaua de medicină şcolară în judeţul
Distribuţie Energie Electrică Romania (DEER) S.A. – Unitatea Teritorială Muntenia Nord, din care face parte şi judeţul Galaţi, a implementat un proiect cu fonduri europene de peste 93 milioane lei
În Arhiepiscopia Dunării de Jos continuă în această perioadă ajutoarea sinitraţilor din judeţul Galaţi cu oferirea de sobe şi lemne de fag pentru iarnă.După ce săptămâna trecută 100 de sobe