29 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
O greşeală a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), făcută în 2009 şi descoperită abia acum de Curtea de Conturi, a pus sute de medici de familie din ţară, care îşi desfăşoară activitatea în centrele de permanenţă, în situaţia de a plăti, unii şi miliarde, deşi vina nu le aparţine. „În urma unui control al Curţii de Conturi la CNAS s-a constatat că aceasta din urmă a dat o interpretare foarte eronată în ceea ce priveşte plata medicilor care îşi desfăşoară activitatea în centrele de permanenţă. Din această cauză, medicii au primit mai mulţi bani decât era legal. Decizia Curţii de Conturi a fost contestată de către reprezentanţii CNAS dar Curtea de Conturi a câştigat, aşa că acum medicii de familie din toată ţara sunt obligaţi să returneze o parte din sumele primile pentru gărzile făcute în centrele de permanenţă în perioadă 2009-2010. Până acum, 26 de medici de familie gălăţeni, care activează în centrele de permanenţă din judeţ, au fost notificaţi că au de plătit sume cuprinse între 8.000 -117.000 de lei. Pentru unii dintre ei va fi extrem de greu să facă aceste plăţi, mai ales că le-au încasat fără să aibă vreo vină. Este posibil ca din această cauză medicii de familie să renunţe a mai face gărzi în centrele de permanenţă”, a precizat dr. Valentin Boldea, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.
Doctorul care are de plătit cea mai mare sumă, 117.000 lei, este din Corod şi este cel care a făcut şi cele mai multe gărzi, deoarece locuieşte în localitate.
Toată controversa a pornit de la două articole din ordinul privind plata medicilor în centrele de permanenţă, dar şi de la anexa privind cheltuielile centrelor de permanenţă: într-un loc se scria că medicii primesc 15 lei pe oră pentru cheltuieli şi în altă parte că mai primesc 10 lei doar pentru cheltuieli şi aşa medicii erau plătiţi cu 25 de lei pe oră pe gardă, cu tot cu cheltuieli, în timp ce ar fi avut de primit, conform calculelor Curţii, doar 15 lei iar diferenţa de 10 lei trebuie returnată. Numai că la această diferenţă se adună şi penalităţi, care sunt calculate din 2009-2010.

Articole înrudite