24 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Un amplu proiect de ţară, Regionalizarea şi Descentralizarea, a fost dezbătut joi, în mod public, la Teatrul Muzical „Nae Leonard”, unde au fost prezenţi edilii Galaţiului, primarii altor oraşe, oameni politici sau simpli cetăţeni. De asemenea, a fost prezent şi vicepremierul Liviu Dragnea, care a prezentat, la începutul dezbaterii, importanţa acestei regionalizări şi descentralizări. Motivul principal care stă la baza reformei de regionalizare-descentralizare este asigurarea unei dezvoltări echilibrate, care să reducă decalajele din zonele sărace şi cele prospere, precum şi să asigure o repartiţie echitabilă a resurselor pe tot teritoriul României. Printre obiectivele principale ale acestui proces se numără: asigurarea unui standard minim de trai în toate localităţile din ţară, simplificarea sistemului administrativ şi reducerea birocraţiei, creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene.
Conform rezultatelor unui sondaj în privinţa stabilirii reşedinţei din interiorul fiecărei regiuni de dezvoltare, Galaţiul e dorit de 14,8% dintre locruitorii regiunii iar Brăila de 14,4%, dar asocierea dintre cele două cumulează 29,2%, mai mult decât Constanţa, care are 23,8%.
Conform spuselor vicepremierului, sunt programate în jur de 12 dezbateri în oraşe importante, care au „şanse serioase” să fie luate în calcul drept reşedinţe. Aceste sesiuni de dezbatere sunt importante deoarece este explicat ce înseamnă regionalizarea, cum este văzută şi de ce este important să se facă.
Dragnea a mai declarat că, în cazul în care nu se realizează regionalizarea, ţara noastră pierde una dintre ultimele şanse pentru modernizare.
„Dacă nu o facem, pierdem una dintre ultimele şanse să modernizăm ţara. Practic, în 1862, dacă nu greşesc, Cuza a făcut judeţele, România s-a rupt de feudalism, iar dacă noi facem regiuni acum ne rupem de comunism. Acum este un sistem administrativ rigid, aproape blocat, un sistem care nu funcţionează şi statul nu poate fi modernizat cu actuala structură nemodificată. Doi: România câştigă din punct economic o rată de absorbţie de fonduri europene mult mai mare. Toate ţările europene care au regiuni stau mărturie pentru această idee. Cel mai apropiat vecin al nostru Polonia, după ce a înfiinţat regiunile a ajuns la o rată de absorbţie pentru exerciţiul financiar trecut de 100%, iar acum sunt undeva la 65% şi sigur vor absorbi toţi banii europeni. Cetăţenii vor câştiga distanţe mai mici, decizia mai aproape de ei, firmele vor câştiga pentru că nu vor mai fi obligate să meargă la Bucureşti pentru tot felul de avize şi de aprobări”, a afirmat vicepremierul.

Galaţiul şi Brăila pot merge mână în mână

Prezent la dezbatere, primarul Marius Stan a ţinut să precizeze faptul că, atunci când oraşele se unesc, sunt mai puternice, iar în această privinţă au fost deja făcute demersuri.
„Am furat startul şi am încercat, şi sper să şi realizăm, finalizarea Asociaţiei Intercomunitară Dunărea de Jos Galaţi - Brăila - Tulcea. Profit de această ocazie şi fac apel, în primul rând fac apel la clasa politică - să nu ratăm acest moment, pentru că e mai mult decât evident că împreună suntem mai puternici. În privinţa hărţilor pe care le-a prezentat viceprim-ministrul Liviu Dragnea, putem spera la albastru, culoarea speranţei şi a progresului (n.r. - pe hartă culoarea albastră era pentru judeţele dezvoltate). La acele calcule, Galaţiul, împreună cu Brăila, au împreună aproape 29, mai mult decât 23, cât avea Constanţa. Capitala regiunii nu poate fi decât între Galaţi şi Brăila, pentru că suntem mai puternici împreună”, a spus primarul Marius Stan.

Articole înrudite