20 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Tabără antreprenorială de vară gratuită pentru liceeni remarcabili! Cum te poţi înscrie
Tabără antreprenorială de vară gratuită pentru liceeni remarcabili! Cum te poţi înscrie

15 elevi de liceu, din zona de Sud-Est a României, cu rezultate remarcabile la învăţătură, se vor reuni în perioada 22-28 iunie 2023, la Vila Maison25 din 2 Mai, la prima ediţie a taberei antreprenoriale de vară pentru a dobândi pârghiile necesare în a lua cele mai bune decizii personale!

EMPREYouth este cel mai nou program al Asociaţiei pentru Antreprenoriat din România, finanţat în 2023 de către Comunitatea Open Hub Creative Cluster, prin programul Leru.ro, magazinul online de fapte bune.

"În cadrul taberei, beneficiarii vor avea partea de o experienţa completă, pe baza unui program interactiv, ce înglobează elemente de învăţare experienţială şi tehnici non-formale, într-un mediu prietenos, la mare, în care educaţia şi jocul îşi dau mâna pentru a stimula talentul şi a crea oportunităţi. Totul pentru a construi împreună un viitor sustenabil!", transmit organizatorii.

! În acelaşi timp, ca parte a curriculei complexe, beneficiarii elevi vor putea inclusiv lucra la idei de business proprii, pe care le vor putea prezenta în faţa unor potenţiali finanţatori, respectiv vor putea primi şansa de a implementa ideea de business cu ajutorul mentorilor desemnaţi în programul EMPREYouth.

Criterii pentru înscriere

"Dacă eşti elev înscris în clasele IX-XI şi studiezi la unităţile de învăţământ din judeţele Galaţi, Brăila, Tulcea, Vrancea, Vaslui sau Buzău, cu o medie generală mai mare de 8.50, în ultimii doi ani, dacă ai participat în ultimii 3 ani la o olimpiadă regională, naţională sau internaţională (materii: matematică, română, fizică, chimie, geografie, istorie, limbă straină: engleză/franceză, public speaking) şi venitul pe membru de familie în ultimele 6 luni nu este mai mare de 1200 lei, respectiv 1400 lei pentru elevii care locuiesc în mediul rural şi care fac naveta în oraş pentru liceu sau stau la cămin/plătesc chirie/gazdă şi eşti implicat în activităţi şcolare şi extraşcolare pe care le poţi dovedi prin documente, atunci te aşteptăm să aplici pentru a beneficia de unul dintre cele 15 locuri în tabăra EMPREYouth. Elevii care demonstrează competenţe antreprenoriale şi pot face dovada că desfăşoară activităţi suplimentare, ca de exemplu realizarea de handmade, oferă servicii de plimbat câini, culeg ghiocei primăvara, babysitting, comerţ de tip multi-level marketing, fie ele sub formă de hobby, fie care pot fi transformate în venituri suplimentare, vor primi punctaj suplimentar în procesul de selecţie", potrivit organizatorilor.

! Toate costurile aferente susţinerii taberei, respectiv cele cu transportul, cazarea şi masa sunt susţinute prin finanţarea oferită de Leru.ro, ediţia 2022, un proiect al Comunităţii OpenHub. Pentru mai multe informaţii despre proiect şi procesul de aplicare, accesaţi www.apar.biz/EMPREYouth!

  • Galerie Foto:

Articole înrudite