Guvernul României declară stare de criză pe piaţa ţiţeiului şi a produselor petroliere

Guvernul va declara stare de criză pe piaţa ţiţeiului şi a produselor petroliere prin adoptarea unei Ordonanţei de Urgenţă în şedinţa de marţi.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului României, decizia a fost luată, luni, în cadrul grupului de lucru pentru analizarea creşterii preţurilor la combustibili şi identificarea soluţiilor menite să reducă impactul asupra economiei şi populaţiei, convocat de prim-ministrul Ilie Bolojan.

“În urma discuţiilor, s-a decis ca Guvernul să adopte, mâine (n.r. – marţi, 24 martie 2026), o ordonanţă de urgenţă prin care să fie declarată situaţia de criză pe piaţa ţiţeiului şi/sau a produselor petroliere şi să fie stabilite măsuri de protejare a economiei şi a populaţiei pe durata acestei crize. Pe durata situaţiei de criză vor fi instituite măsuri de protecţie aplicabile pentru o perioadă de 6 luni, cu posibilitatea prelungirii succesive pentru intervale de cel mult 3 luni, atât timp cât persistă circumstanţele care au determinat instituirea situaţiei de criză. Adaosul comercial pentru benzină, motorină şi materiile prime utilizate pentru obţinerea acestora va fi limitat pe întregul lanţ de activitate economică”, se arată în comunicat.

Totodată, exportul şi/sau livrările intracomunitare de benzină şi motorină vor putea fi realizate de către operatorii economici exclusiv cu acordul prealabil scris al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului şi al Ministerului Energiei.

“Pe durata situaţiei de criză, se reduce cantitatea de biocarburant din benzină pentru scăderea preţului final”, conform comunicatului.

De asemenea, ministerele Finanţelor, Economiei, Energiei, împreună cu Consiliul Concurenţei, vor monitoriza permanent piaţa şi vor evalua orice alte măsuri care se impun.

La întâlnirea de lucru au fost prezenţi şi vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Irineu Darău, precum şi reprezentanţi ai Consiliului Concurenţei.

După şase zile consecutive de creşteri masive, benzina standard a ajuns să coste 9,13 lei/litru, iar motorina – 9,83 lei/litru, pe fondul tensiunilor geopolitice, care au dus la creşteri zilnice ale cotaţiilor petrolului.

În alte staţii, preţul motorinei ajunge chiar şi la 9,99 de lei/litru.

Potrivit estimărilor celor mai optimiste, motorina ar putea ajunge să coste 11,5 lei/litru până la sfârşitul primăverii, pe fondul cererii ridicate şi al stocurilor reduse din Europa, iar unele analize mai pesimiste estimează că preţul motorinei va ajunge la 16,8 lei/litru, dacă petrolul ajunge la 150 de dolari/baril.

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce tip de premier credeți că are nevoie România în acest moment?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...