Guvernul României începe repatrierea românilor blocaţi în Orientul Mijlociu

Situaţia cetăţenilor români aflaţi în zona limitrofă Iranului, afectaţi de conflictul din Orientul Mijlociu, a fost analizată astăzi într-o şedinţă convocată la Palatul Victoria de premierul Ilie Bolojan.

Potrivit informaţiilor oficiale transmise de Guvern, autorităţile îşi concentrează eforturile pentru aducerea în siguranţă, cu prioritate, a românilor aflaţi în zona de risc.

Două zboruri din Egipt, în această seară

În cursul acestei seri, cetăţeni români din Statul Israel vor ajunge la Bucureşti la bordul a două aeronave care vin din Egipt, ţară care are spaţiul aerian deschis. Până în Egipt, românii au fost transportaţi pe cale terestră, cu sprijinul statului român şi datorită demersurilor realizate de diplomaţii români.

În perioada următoare, vor fi organizate şi alte zboruri pentru repatrierea pelerinilor şi a cetăţenilor români aflaţi în Israel care au solicitat sprijin consular.

Prioritate pentru copii şi cazuri medicale

Autorităţile pregătesc şi repatrierea românilor aflaţi în alte state din Orientul Mijlociu afectate de război. Prioritate vor avea copiii şi persoanele cu probleme medicale. În acest sens, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Ministerul Afacerilor Externe au programate discuţii cu reprezentanţii companiilor aeriene pentru organizarea transportului, imediat ce condiţiile de siguranţă o vor permite.

Totodată, Ministerul Economiei şi Ministerul Afacerilor Externe se întâlnesc cu reprezentanţii agenţiilor de turism prin intermediul cărora cetăţenii români au ajuns în zona afectată de conflict.

Activarea mecanismului european de protecţie civilă

România va activa, alături de alte state membre ale Uniunea Europeană, mecanismul european de protecţie civilă pentru sprijinirea procesului de repatriere. Autorităţile române, prin serviciile consulare, vor rămâne în contact permanent cu cetăţenii români din ţările afectate de conflictul din Orientul Mijlociu.

Guvernul anunţă că operaţiunile de sprijin şi repatriere vor continua în perioada următoare, în funcţie de evoluţia situaţiei de securitate din regiune.

Leave a reply

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...