Două zile de foc în Parlament pentru Guvernul Mureşan. 16 miniştri intră luni şi marţi la audieri

De luni începe „distracţia” în Parlament pentru Guvernul propus de Siegfried Mureşan. Cei 16 miniştri desemnaţi vor trece, pe rând, prin comisiile de specialitate ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, într-un maraton de audieri programat pe parcursul zilelor de 28 şi 29 septembrie. Miercuri, 30 septembrie, premierul desemnat şi echipa sa vor merge în plenul reunit pentru votul de învestitură.

Siegfried Mureşan a depus sâmbătă, 26 septembrie, la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor propuşi. Documentul cuprinde 372 de măsuri pe care viitorul Executiv spune că intenţionează să le implementeze.

Calendarul stabilit de Birourile permanente reunite este unul compact: audierile încep luni la ora 14.00 şi continuă marţi de la ora 10.00 până la ora 20.00. Votul de învestitură este programat miercuri, la ora 13.00.

Luni, primele şase audieri

Prima zi începe la ora 14.00, iar candidaţii vor fi audiaţi din oră în oră.

14.00 – 15.00: Sebastian Burduja – Energie
15.00 – 16.00: Tanczos Barna – Agricultură şi Dezvoltare Rurală
16.00 – 17.00: Radu Miruţă – Apărare Naţională
17.00 – 18.00: Cătălin Drulă – Transporturi şi Infrastructură
18.00 – 19.00: Alexandru Nazare – Finanţe
19.00 – 20.00: Irineu Darău – Economie, Digitalizare, Antreprenoriat şi Turism

Audierile au rolul de a permite comisiilor parlamentare să analizeze candidaţii propuşi pentru fiecare portofoliu. Avizul comisiilor este consultativ, astfel că decizia politică se va lua la votul din plenul reunit.

Marţi, alte zece portofolii

Maratonul continuă marţi, de la ora 10.00:

10.00 – 11.00: Mircea Abrudean – Afaceri Interne şi vicepremier
11.00 – 12.00: Dragoş Pîslaru – Investiţii şi Proiecte Europene
12.00 – 13.00: Raluca Turcan – Muncă, Familie, Tineret şi Solidaritate Socială
13.00 – 14.00: Oana Gheorghiu – Sănătate
14.00 – 15.00: Oana Ţoiu – Afaceri Externe
15.00 – 16.00: Andrea Chis – Justiţie
16.00 – 17.00: Ötvös Koppány Bulcsu – Cultură
17.00 – 18.00: Mihai Dimian – Educaţie şi Cercetare
18.00 – 19.00: Cseke Attila – Dezvoltare, Lucrări Publice şi Administraţie
19.00 – 20.00: Diana Buzoianu – Mediu, Ape şi Păduri

Din echipa propusă mai face parte Dan Reşitnec, nominalizat pentru funcţia de secretar general al Guvernului, cu rang de ministru.

Ce promite Guvernul Mureşan

Programul depus la Parlament pune accent pe reducerea dimensiunii aparatului administrativ, reformarea companiilor de stat şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), absorbţia fondurilor europene şi accelerarea proiectelor de infrastructură.

Printre măsurile anunţate de Siegfried Mureşan se află reducerea numărului de parlamentari, limitarea numărului de secretari de stat, interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sistemul public şi reformarea companiilor de stat. Premierul desemnat a anunţat şi intenţia de a crea un ghişeu unic pentru cetăţeni, prin care să fie reunite servicii precum evidenţa populaţiei, paşapoarte, permise şi înmatriculări.

În privinţa fiscalităţii, Mureşan susţine că TVA nu va fi majorată, iar obiectivul este revenirea cotei la 19%, „de îndată ce se va putea”. Programul prevede menţinerea cotei unice de impozitare. O altă propunere este programul denumit „Contul viitorului”, prin care părinţii ar putea deschide, încă din primul an de viaţă al copilului, un cont de economii şi investiţii destinat formării unui capital pentru educaţie şi dezvoltare.

Trei vicepremieri şi o echipă de 16 miniştri

Cabinetul propus de Siegfried Mureşan ar urma să aibă trei vicepremieri: Mircea Abrudean (PNL), Radu Miruţă (USR) şi Tanczos Barna (UDMR). Lista reflectă formula politică PNL-USR-UDMR, iar printre nominalizări se regăsesc atât parlamentari şi foşti miniştri, cât şi persoane din afara Parlamentului. Programul anunţat de premierul desemnat include, între altele, accelerarea construcţiei de autostrăzi, absorbţia fondurilor europene, reforme în Justiţie şi investiţii în apărarea antiaeriană, antirachetă şi antidronă.

Miercuri se decide soarta Cabinetului

După cele două zile de audieri, momentul decisiv vine miercuri, 30 septembrie, de la ora 13.00, când Camera Deputaţilor şi Senatul se vor reuni în şedinţă comună pentru votul de învestitură. Pentru ca Guvernul Mureşan să primească votul Parlamentului sunt necesare 233 de voturi.

Până atunci, cele două zile de audieri vor reprezenta prima ocazie pentru parlamentari de a-i lua la întrebări pe cei propuşi pentru ministere şi de a cere explicaţii asupra celor 372 de măsuri din programul de guvernare.

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce este cel mai important pentru dumneavoastră la Faleza Dunării din Galaţi?

Follow
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp