03 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Mediul economic din ultimul an a fost cu precădere defavorabil pentru IMM-uri”
„Mediul economic din ultimul an a fost cu precădere defavorabil pentru IMM-uri”
Mediul economic din ultimul an a fost cu precădere devaforabil pentru întreprinderile mici şi mijlocii, a declarat, într-o conferinţă de presă, Bogdan Olteanu, vice-guvernator al Băncii Naţionale a României (BNR).
"România, în ansamblul său, trece prin prima criză ciclică pe care ne-o putem cu toţii aminti. Ultima a fost dincolo de memoria noastră individuală şi colectivă. Şi IMM-urile trec printr-o asemenea criză şi experimentează pentru prima dată efectele ei. Cu siguranţă, data viitoare vom şti cu toţii mai bine ce avem de făcut pentru a preveni, pentru a pune tampoane care să atenueze efectele unor asemenea crize şi cel puţin un element este important de subliniat pentru companiile româneşti, cele mici şi mijlocii: capacitatea de a-şi crea acele tampoane de resurse financiare, de capital, de rezerve, care să le permită să treacă printr-o perioadă de criză", a spus Olteanu.
Potrivit acestuia, foarte multe dintre companiile româneşti, fie ele mari, mijlocii sau mici, şi-au folosit la maximum resursele financiare în perioada de creştere, nu atât pentru investiţii, pentru crearea de rezerve, cât pentru consum.
"Un consum bine-venit după 1989 şi după lipsa de dinainte, dar care, iată, ne-a lăsat în pragul crizei fără resurse. Dar cu doi ani în urmă companiile americane non-financiare stăteau pe 1.500 miliarde de dolari cash al acestor companii. Între timp, suma a crescut semnificativ. Dânşii au experienţa crizelor financiare ciclice şi ştiu să-şi păstreze acele rezerve financiare care să le permită trecerea prin perioadele de secetă financiară. Pe de altă parte, abordarea prudenţială internaţională nu este foarte prietenoasă. Noua paradigmă internaţională este cea a sprijinirii împrumutaţilor prin prevenirea acordării de credite care să nu poată fi rambursate, prin identificarea unor riscuri care să fie notate şi care să fie luate în considerare în momentul creditării. Noile recomandări ale Consiliului European de Risc Sistemic vorbesc despre protecţia debitorilor împotriva riscului valutar. Aici intră toate tipurile de debitori cu excepţia celor care se pot asigura. De regulă, asemenea persoanelor private, IMM-urile nu sunt printre cei care frecvent se asigură împotriva riscului valutar. Vedem că ne aflăm într-un mediu european care tinde spre reglementare mai strictă, spre restrângere a capacităţii lumii financiar-bancare de a credita IMM-urile", a explicat oficialul BNR.


Articole înrudite