02 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Poşta Română anunţă: O nouă ediţie Tezaur
Poşta Română anunţă: O nouă ediţie Tezaur

Compania Naţională „Poşta Română” continuă să intermedieze vânzarea titlurilor de stat destinate exclusiv populaţiei, în cadrul programului "Tezaur", lansat de Ministerul Finanţelor Publice.
Astfel, începând de astăzi, românii pot subscrie pentru două noi emisiuni de titluri de stat cu scadenţe la 1, respectiv 3 ani şi dobânzi anuale de 6,00% şi 6,75%. Veniturile aferente sunt neimpozabile.
Prin subunităţile poştale, titlurile de stat pot fi cumpărate astfel:
• în perioada 12 februarie – 6 martie 2024, prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei, din mediul rural;
• în perioada 12 februarie – 7 martie 2024, din oficiile poştale din mediul urban.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Nu există o sumă maximă care poate fi investită de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri de anulare în perioada de subscriere. Ulterior, subscrierile sunt definitive şi nu mai pot fi eliminate.
Titlurile de stat sunt nominative, denominate în lei, fiecare având o valoare de 1 leu. Dobânda este plătibilă la termenele prevăzute în programul de emisiune. Subscrierea de fracţiuni ale unui titlu de stat nu se acceptă.
De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur pot fi transferabile şi se pot răscumpăra în avans, precizează Poşta Română.


Articole înrudite