Şampanie, lichioruri fine, bere autohtonă, whisky şi pişcoturi au fost ”ingredientele” de bază ale unei mese lungi, ca la nunţile de la ţară. Numai că nunta nu era la ţară, ci la Club Sidex, iar evenimentul nu era chiar nuntă, ci deschiderea oficială a Bibliotecii Municipale pentru Copii. La „distilatul” eveniment au fost prezenţi vreo 6-7 copii, vreo 15-20 de consilieri locali, laolaltă cu alţi reprezentanţi ai administraţiei locale, în frunte cu primarul şi nelipsitul Florin Pâslaru, câţiva angajaţi ai bibliotecii, un preot cu dascălul din dotare şi vreo 3-4 babe atrase de vocea răsunătoare a preotului care şi-a ţinut slujba de binecuvântare la microfon. Aceasta fiind prezentarea pe scurt a auditorului şi a motivului alcoolizatei mese, mă tot întreb cum se face că un eveniment ce s-a vrut a fi de şi pentru cultură, dedicat copiilor, să fie stropit cu alcool. Într-adevăr, amfitrionul a fost Zanfir Ilie, fostul director al Clubului Sidex prin anii 1990-2001 şi actualmente tot director la Biblioteca „V.A.Urechia”, iar ieri a fost Sfântul Ilie. Dar pe distinsul domn care este şi consilier local îl cheamă Ilie pentru că ăsta este numele lui de familie, deci sare din schemă ipoteza conform căreia exista posibilitatea unei onomastici deghizate în deschidere oficială. Şi chiar dacă s-ar fi prefigurat un cult al persoanalităţii dus la rang de kitsch, tot nu era cazul ca la deschiderea oficială a unui lăcaş de cultură dedicat copiilor să se pună pe mese băutură. Şi ca să vă spun tot, după ce s-a încheiat slujba şi au luat sfârşit cuvântările, în căldura nesuferită care ne chinuie de căteva zile, distinşii oficiali au ciocnit paharele cu şampanie, s-au pus la bârfe şi şmenuri denumite pompos ”socializare”, iar pe cei câţiva copii prezenţi i-au tratat cu un mare flit. Cineva totuşi i-a poftit la masa pe care cu greu au putut găsi ici-colo câte o sticluţă de apă sau de suc. Păcat că un fapt lăudabil, acela de a nu lăsa de izbelişte fondul de carte deja existent la Club Sidex, iar cu o investiţie minimă să dăruieşti copiilor un colţ de cultură, de educaţie, se transformă într-o ocazie de îmbuibare şi etalare a capacităţilor de a ”umple masa”. Mai ştiu şi că birtului de cartier i se mai spune ”bibliotecă”, iar atunci când se doreşte ca cineva să umple paharele mesenilor i se spune ”faci şi tu cărţile?”, dar chiar aşa am ajuns?
Ca să închei apoteotic, concluzionez că băuturile fine din belşug au avut ca scop sărbătorirea marelui eveniment prin care copiii noştri vor avea bibliotecă dedicată fără prea mari cheltuieli. Locaţia este dată în comodat (nu se plăteşte chirie), fondul de carte de 65.000 de volume este în mare parte donat tot de ArcelorMittal, iar singurul merit al edililor noştri este că au simţit oportunitatea şi nu au lasat-o să se piardă.
