Se pare că situaţia politică actuală convine majorităţii dintre noi. Spun asta pentru că nu se simte o umbră de îngrijorare în rândul societăţii civile. Cu un premier penal şi un pretendent la aceeaşi funcţie, Liviu Dragnea, la fel de penal, cred că ne îndreptăm în direcţia cea bună. Mii de oameni au murit acum 25 de ani ca nişte indivizi lipsiţi de scrupule să facă absolut orice doresc din această ţară. Este halucinant cum mulţi dintre noi pot uita atât de uşor pentru ce au luptat şi preferă să se retragă în rutina zilnică, ca şi cum asta i-ar feri într-un fel sau altul de ce se întâmplă. Constat, din păcate, că mulţi dintre noi au devenit nişte roboţeii, incapabili să execute alte comenzi în afara celor cu care au fost programaţi. Lipsa de responsabilitate este atât de acută, că nu ştii efectiv pe cine să te mai bazezi ca să faci lucruri simple, banale chiar. Am devenit atât de individualişti, că nici măcar interesele propriei familiei nu par să ne mai preocupe prea mult. Nu o să mai dureze mult, până când o să ajungem ca americanii, care îşi programează rudele când să vină în vizită. Dacă apari neanunţat, nu ţi se deschide uşa. Este mai mult decât lipsă de educaţie, este ca şi cum nimic nu ne mai uneşte. Vorbim aceeaşi limbă doar pentru că nu ştim alta, trăim pe meleagurile astea pentru că nu am avut suficient curaj sau bani să plecăm în altă parte şi exemplele pot continua. Suntem supăraţi că trăim într-o ţară în care corupţia, nepotismul şi incompetenţa sunt principalele criterii de selecţie pentru funcţii în administraţie sau contracte pe bani publici, dar vrem ca alţii (cine or fi ei?) să schimbe situaţia asta. Până la un punct suntem conştienţi că nimeni altcineva decât noi nu are puterea să schimbe macazul, dar ne complacem în amorţeală, într-o inerţie complice, din care nimeni nu ne va scoate, pentru că (ghici ce?) nimănui nu-i pasă. Cred a sosit vremea să ne şi maturizăm, pentru că altfel nu vom lăsa copiilor noştri drept moştenire decât o situaţie similară sclaviei. Linia a doua a fostei nomenclaturi comuniste a pus mâna cam pe tot ce este de valoare în ţara asta şi acum se dau oameni de afaceri, pe socoteala fraierilor care au luptat pentru libertate şi au sfârşit muncind pe salariul minim pe economie. Dacă asta este într-adevăr ce ne-am dorit, atunci nu avem de ce să ne agităm atât. Dacă însă ne dorim libertate pentru noi şi copii noştri, trebuie să ne asumăm şi riscuri, iar nişte sacrificii trebuie făcute. Ăsta este preţul şi fiecare dintre noi îl ştie, dar nu este dispus să îl plătească. Până când nu vom accepta asta, ar fi bine să ne adâncim şi mai mult capul în nisip, pentru că băieţii care ne conduc ne pregătesc surprize peste surprize, de genul celor care ne plac nouă. Noi taxe şi impozite, limitări ale libertăţii de exprimare, dublu standard pentru urmăriţii penal care sunt parlamentari. Cine îi poate condamna însă pentru că fac toate aceste lucruri, atât timp cât ne arătăm atât de dispuşi să ducem tot ce ni se pune în cârcă? Eu, unul, nu.
