Poate n-ar fi rău să încercăm să luăm lucrurile mai uşor, să nu ne mai pripim şi să judecăm puţin înainte de a face ceva sau de a deschide gura. N-ar fi rău... Adică n-ar avea ce să strice, de aia zic măcar să încercăm. Parcă ceva nu e în regulă să sari cu gura pe om înainte să-l laşi să se apere, să comentezi despre tot şi toate fără să te informezi şi să iei decizii pentru tine şi pentru alţii fără a cântări înainte de toate întregul spectru de posibilităţi. Mă rog... acum fiecare face cum îl taie capul, dar zic şi eu... nu dau cu parul...
Înainte de a vă da un exemplu din „registrul” celor serioase, profesionale, îmi permit să vă relatez ceva haios trăit de mine zilele trecute. Duminică am părăsit biroul şi am fugit la statuia lui Cuza, să particip şi eu la manifestările de Ziua Unirii. Am ajuns la locul de desfăşurare a manifestaţiilor foarte devreme şi, neavând astâmpăr să stau locului din cauza gerului, m-am plimbat prin mulţime, care nu se bulucise încă, pentru că nu avea la ce. Erau pâlcuri-pâlcuri, cu oameni grupaţi după prietenii sau interese. Cam slabă mişcarea politică la acea oră, aşa că am stat mai mult printre oameni simpli, veniţi acolo din patriotism, curiozitate sau lipsă de ocupaţie... sau o combinaţie între acestea. La mine a fost vorba de un amestec din cele două, adică m-a mânat patriotismul - de care văd că nu scap, deşi ţărişoara asta a cam stors vlaga din mine - şi curiozitatea profesională. Dar să revenim: printre multe câte mi-au văzut ochii şi mi-au auzit urechile, ceva m-a amuzat copios. Am ajuns la un moment dat lângă nişte doamne în vârstă (le-am văzut la faţă mai târziu, pentru că întâi le-am auzit, eu fiind cu spatele la dânsele) care discutau politichie. „Adică tu cu cine ţii?”, zice una. „Cu ăia de la... cum îi zice... partidul ăla unde este Diaconu”, i se răspune. „Dan Diaconescu”, intervine a treia voce. „Nu, dragă! Să nu faceţi confuzie! Diaconu! Dar nu Mircea Diaconu, nu nenorocitul ăla care s-a dat cu sectanţii”, i se dă replica doamnei care nu ştia să facă diferenţa între Diaconu şi Diaconescu şi care putea, desigur, să-i confunde şi pe cei doi Diaconu. „Ce zi tu?! Cum s-a dat cu sectanţii?”, sare a treia doamnă. „Da' n-ai auzit? După ce a ajuns în Parlamentul European, s-a dat cu sectanţii, nenorocitul. Nu l-au dat ăştia în chiloţi... Vai de capul nostru! Suntem un popor de idioţi! Uite pe cine am votat!”, a turuit doamna atotcunoscătoare. În acel moment am părăsit locaţia, pentru că aş fi riscat să bufnesc în râs. Dar nu e de râs. Aşa se comportă bună parte din poporul român: judecă şi huleşte fără discernământ. Eu, una, lucrez în presă şi n-am auzit de Diaconu la sectanţi şi nici de o filmare cu el în chiloţi... Dar poate că nu sunt eu prea bine informată.
Cum ziceam, ne cam place să judecăm „în avans”. Ceea ce nu se prea întâmplă în alte părţi ale lumii. Să luăm ca exemplu cazul directorului general al FMI, Christine Lagarde. Aceasta şi-a anunţat în mod oficial candidatura pentru un al doilea mandat în fruntea instituţiei financiare internaţionale şi are deja sprijinul Franţei, Marii Britanii, Germaniei, Coreei de Sud şi Chinei. Asta în ciuda faptului că luna trecută a fost trimisă în judecată în faţa Curţii de Justiţie a Republicii Franceze pentru rolul său în afacerea Tapie-Crédit Lyonnais, un caz controversat de arbitraj în favoarea omului de afaceri Bernard Tapie, care a primit 403 milioane de euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul suferit în urma vânzării companiei Adidas. Cazul e vechi, dar Lagarde a fost păstrată la conducerea FMI, ba chiar i se acordă sprijin pentru un nou mandat. La noi se demit oameni şi se trimit „preventiv” după gratii, iar media şi oamenii de rând le pun „etichete” ca la piaţă. Oare cum o fi mai bine?
