Galaţiul a rămas unul dintre puţinele oraşe mari din ţară unde încă mai există transport în regim de maxi-taxi. Cât de curând acest lucru ar trebui să devină istorie, deşi până nu văd, nu cred, ţinând cont că acest lucru ar fi trebuit să se întâmple încă de anul trecut, dar aleşii locali au găsit, ca de obicei, o cale de a ocoli legea. Interesele pentru ca transportatorii privaţi să activeze în continuare sunt mari, în condiţiile în care sunt multe guri de hrănit la bucata asta de caşcaval. Pentru gălăţeni situaţia nu este deloc amuzantă, ţinând cont că sunt nevoiţi să suporte toate porcăriile şoferilor care operează pe microbuze, fără ca cineva să îi poată trage efectiv la răspundere. Dacă omul s-a certat cu nevasta, îşi descarcă nervii pe călători, iar de eliberarea biletelor nici nu mai vorbim, pentru că se dau doar dacă oamenii le solicită expres. Nu mai spun că în perioadele aglomerate ale zilei, când concitadinii noştri pleacă sau vin de la serviciu, microbuzele sunt umplute până la refuz cu călători, punându-li-se efectiv în pericol viaţa. Doar norocul a făcut ca în accidentele de circulaţie în care au fost implicate maxi-taxiuri să nu moară până acum oameni. S-a tot vorbit că societatea publică de transport local nu are suficiente autobuze pentru a acoperi traseele din Galaţi, iar cele pe care le are sunt cumpărate la mâna a doua. În bună parte este adevărat, dar întrebarea care se pune este din ce cauză s-a ajuns într-o astfel de situaţie? Ei bine, răspunsul este simplu şi cunoscut de toată lumea: transportatorii privaţi. Nu a existat cu adevărat interes pentru un transport civilizat şi sigur la Galaţi. Dacă s-ar fi dorit realmente asta, am fi avut cel mai modern parc de autobuze, troleibuze şi tramvaie din Europa, dacă măcar o parte din banii aruncaţi în ultimii ani în sacul fără fund numit Apaterm, ca să dau un singur exemplu, ar fi fost direcţionaţi către transportul public. Ipocrizia este însă mare, mai ales când interesul poartă fesul. Ce deranjează cel mai mult este lipsa unui plan structurat măcar pe o perioadă medie de timp, care să stabilească punctual ce procent din parcul auto al Transurb va fi înlocuit anual cu mijloace de transport în comun noi, ce investiţie este necesară pentru a prinde contur un astfel de proiect şi de unde să provină banii. Până acum se ştie că în luna mai 2016 operatorii privaţi ar trebui să dispară de pe trasee, iar 14 troleibuze noi ar urma să fie achiziţionate. Pe bune? Ăsta e planul? Şi nepotul meu de şapte ani putea veni cu ceva mai bun! Ce nevoie avem de tot aparatul administrativ local pentru o chestie la care s-ar descurca şi un şcolar? Asta a fost permanent marea noastră problemă cam în toate domeniile, dar acum se apropie un nou termen limită pentru o zonă extrem de importantă în viaţa comunităţii locale. Mi-e teamă nu numai că îl vom rata complet, cum s-a întâmplat şi până acum, dar nici măcar nu va sta cineva să se gândească serios la treaba asta. Ţinând cont că într-unul din cele mai mari oraşe din România nu am fost în stare să organizăm măcar un iluminat decent de Sărbători, cred că alte comentarii sunt de prisos.
