Ultimele zile ale recensământului au stat, mai mult ca oricare dintre celelalte, sub semnul bulibăşelii supreme, înălţate la rang de doctrină de stat(istică), de modus vivendi al unor conducători prea tembeli ca să fie preocupaţi de ceva cu adevărat important pentru naţia asta, pe care o duc de râpă cu atâta osârdie de vreo douăzeci şi ceva de ani.
Iar totul a pornit de la nefericita găselniţă de a ne pune să declarăm codurile numerice personale (faimoasele CNP-uri) recenzorilor care ne vor ciocăni pe la uşi. Acum, înţeleg pe de o parte profunda îngrijorare a iscusiţilor noştri guvernanţi, călăuziţi fără abatere după principiul „UE ne vrea număraţi şi în pielea goală”, dar nu pricep la ce mai foloseşte înscrierea cu meticulozitate pe încă un răboj a unui număr aflat deja prin n-şpe arhive şi baze de date ale diverselor instituţii şi structuri ale autorităţilor de stat. Ce, credeau cumva că m-am dus la Starea Civilă să-mi iau alt CNP, mai personalizat, că nu-mi plăcea ăla vechi, primit întâia oară? Sau or fi dispărut ca prin farmec (unu' făcut de alde Mama Omida...) toate bazele de date în care suntem noi, românaşii, înregimentaţi cu sau fără de voie? M-aş cam îndoi. Dar se pare că în ţărişoara asta, dacă nu faci un lucru de patru-cinci ori (şi, de cele mai multe ori, la fel de prost ca prima oară), nu poţi dormi liniştit noaptea.
În fond şi la urma-urmei, CNP-ul cu pricina e o informaţie extrem de personală, dacă pot spune aşa, care riscă să-ţi provoace un cârd întreg de belele dacă e folosită de cine ştie cine şi în cine ştie ce scop: te mai trezeşti cu un credit la bancă de care habar n-aveai, mai afli că ai devenit peste noapte patronul cine ştie câtor firme (evident, dintr-ălea cu datorii babane la stat), auzi că ţi-ai folosit paşaportul ca să emigrezi în Burkina Fasso şi să te apuci acolo de jefuit babuinii din cocotier şi tot aşa...
Başca, pentru ca bâlciul să atingă proporţii epice, onor-organizatorii au întors-o şi-au sucit-o cu declararea CNP-ului mai ceva ca-ntr-un carusel descentrat.
La prima strigare, tartorii de la Institutul de Statistică au zis, scurt pe doi, că declararea CNP-ului e musai. După ce foarte multă lume a început să-şi pună întrebarea: „Da' la ce dracu' le mai trebuie CNP-ul ăsta, că ni l-au cerut până acum de ne-au înnebunit?”, mai-marii peste statistici s-au trezit să iasă „pe sticlă” şi să o dea cotită, cum că de fapt declararea CNP-ului e opţională - dacă vrei îl spui, dacă nu, nu. Peste încă o zi, isteţul care a făcut monumentala declaraţie s-a trezit demis fără avertizare de la pupitrul de purtător de cuvinte al Statisticii, pe motiv că i-a vorbit gura fără cap, iar şeful lui s-a umflat în persoană în pene la televizor, ca să ne bage minţile în cap: ori dăm CNP-ul ori dăm vreo două mii de lei amendă! Că dup-aia premierul Boc l-a chemat pe statisticianul-şef la ordine şi i-a fluturat demiterea pe la nas, spunându-i că ce a făcut e forma supremă a incompetenţei, contează mai puţin. Cum, de altfel, contăm şi noi pentru cei care ne conduc şi pe care, din naivitate sau prostie, i-am ales...
