O bătaie în miezul zilei şi un scandal de proporţii la o nuntă între puşti de 7-8 ani. Sunt doar ultimele două recente scandaluri, în care a fost implicată comunitatea rromă din judeţul Galaţi, întâmplări care au ţinut capetele de afiş ale presei, dar mai puţin interesul autorităţilor. O să spuneţi că nu e nicio noutate faptul că rromii se mai şi bat sau că îşi mărită fetele de copile. Totuşi, de fiecare dată la astfel de cazuri se ţin iar şi iar tot felul de dezbateri. Sterile, până la urmă, deoarece lucrurile rămân la fel şi nu doar la rromi, ci şi la români, scandalurile şi bătăile între clanuri ţin doar capul de afiş al ştirilor pentru o zi, ca mai apoi totul să se coboare într-o convenabilă uitare până la următoarea ştire şi la următorul scandal, când totul o ia de la capăt. Deja doar numele se mai schimbă, deoarece întâmplările sunt aproape la fel. O societate jenată care sare prin diverşi reprezentanţi şi se minunează fie că mai pot exista astfel de obiceiuri barbare acum, fie că obiceiul barbar e legat de măcelărirea adversarului cu o sabie ori cu căsătorirea unor puşti care nu au nici jumătate din vârsta legală ca să-şi primească buletinul. Apoi sar şi cei direct implicaţi, care susţin că poliţia nu îşi face treaba pe la ei, de aia ajung să pună mâna pe sabie, asta când e vorba de răfuieli între clanuri. Când e vorba de căsătoriile aranjate între rromi, atunci părinţii celor implicaţi sar şi spun sec: „Ăsta e obiceiul pe la noi”. Ambele situaţiii, atât bătăile ca modalitate de răzbunare şi luptă pentru supremaţie, cât şi căsătoriile între minori, deşi apar destul de frecvent, sunt iniţial negate şi machiate în orice altceva, numai că nimeni, dar absolut nimeni, nici măcar autorităţile care spun că totul e de fapt în ordine, nu mai cred în sinea lor că ceea ce spun e şi adevărat. Numai că toţi, de la prima autoritate a judeţului până la ultimul ţigan din şatră, ştiu că lucrurile vor sta aşa cum stau de sute de ani şi că, în ciuda tuturor speculaţiilor şi cursurilor de formare şi educare a populaţiei, vechile obiceiuri nu mor aproape niciodată. Copiii se căsătoresc încă înainte de a şti cum îi cheamă, adulţii se războiesc până la moarte şi nu mai ţin cont, poate, decât de judecata ţigănească. În rest, legea noastră nu înseamnă mai nimic. O modelează şi o aranjează în aşa fel încât tot obiceiurile pe care le ştiu şi le au din moşi-strămoşi au prioritate. Chiar dacă fac parte din diverse popoare, legea nu înseamnă acelaşi lucru ca şi pentru cei ale căror cetăţenii le poartă. Singura valabilă rămâne legea după care au crescut ei şi îşi cresc acum copiii, pe baza principiului că ea e singura care niciodată nu îi face să se înşele. Aşa că toate comisiile şi comitetele care îşi trec pe agendă pompos diverse strategii de schimbare a mentalităţii rromilor nu au avut deocamdată niciun fel de succes. Dovadă stau căsătoriile între minori care încă se mai încheie şi care nu rămân doar la stadiul de „logodnă” neconsumată. Altfel cum am avea atâtea mame de 10 şi 11 ani sau bunici de 23 de ani?
