02 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Viaţa în doi peri şi... jumătate
Viaţa în doi peri şi... jumătate
Ce mai e şi cu viaţa asta domnule, sau doamnă, viaţa e, după cum spune o vorbă din  bătrâni, aşa cum ţi-o faci. Corect, nu? Dar ce te faci atunci când, şcolit fiind, trecut deja prin viaţă de mai mult de juma' de secol, te duci să te angajezi, umil (deşi ai în spate niscaiva experienţă), le spui unora care poate nici nu se ridică la nivelul tău de pregătire că vorbeşti şi scrii în cinci limbi străine, şi ei îţi răspund cu un zâmbet pe faţă (mai mult un fel de rictus, sau mai degrabă un rânjet de satisfacţie), nu de alta, dar ei au un post mai mult sau mai puţin stabil, mai bine sau mai puţin bine plătit, dar deocamdată îl au, şi, revin la ideea mea, ce te faci? Păi ce ai putea să faci în România zilelor noastre? Uite, de exemplu, am stat de vorbă cu vreo doi cerşetori, care s-ar părea că o duc mai bine ca un salariat de pe la Mittal. De exemplu, unul din ei vine tocmai din satul sau comuna lui Bute, adică din Pechea, îşi permite să facă naveta de două ori pe săptămână, că are şi vreo trei copii p-acasă, are, într-adevăr, un handicap de pe urma căruia primeşte pensie de boală de vreo opt milioane de lei vechi pe lună (care bineînţeles că nu-i ajung) şi se descurcă mai bine decât un angajat la şantierul naval sau la Combinat. Păi, pe zi face vreo 3-4 sute de mii de lei vechi, înmulţit, hai să spunem, cu 25 de zile, că poate mai plouă sau poate mai ninge, are ZECE milioane de lei vechi pe lună? Are! Altul, cu o mânuţă strâmbă din naştere, cerşeşte la semafor şi adună mai mult ca celălalt. Sunt şi riscuri, nu zic că nu, de exemplu, vine poliţia şi îi dă amendă - 50 de lei sau cât i-o da, amenzi pe care el nu le plăteşte în veci. Când se adună 100 de amenzi, vine frumuşel poliţia română, îl arestează, şi petrece 29 de zile la „pârnaie” (după cum zicea el), după care toate cele 100 de amenzi se prescriu, el iese din nou la aer curat şi se apucă din nou de aceeaşi „meserie”. Deci, cum ar putea eradica Statul român, guvernanţii noştri, boala asta a României, cerşetoria, atâta timp cât oamenii sunt săraci şi preferă să facă puşcărie o lună de zile ca să poată cerşi după aceea încă două-trei luni? Dar hai să vorbim şi despre „mămăiţele” care vând şi ele ba o pungă cu flori de tei, ba un mănunchi de mentă sau o pungă cu muşeţel, o găleată cu vişine sau niscaiva flori de prin grădină? Ar trebui şi ele amendate, sau nu? După ce că vând la cei care prin natura serviciului nu au timp să culeagă muşeţel sau mentă, sau tei, mai trebuie să aibă grijă şi să nu vină „caraliii” să le amendeze. Chestia e cu dus-întors, pentru că legea este (sau ar trebui să fie) lege pentru toţi, numai că, din câte putem observa cu toţii, legea e lege pentru unii şi e o altă lege pentru alţii. De obicei, legea se aplică strict numai la omu' sărac, că la ăi bogaţi nu le ajungi nici cu prăjina la nas, d-apăi cu Legea!

Articole înrudite