Constantin Truş, Medic Primar Chirurgie Generală la Spitalul Judeţean Galaţi, aduce în atenţie o nouă povestire, emoţionantă, din sala de operaţii.
"Vom explora un caz complicat astăzi, o veritabilă provocare reprezentată de un cumul de factori… o furtună perfectă care odată dezlănţuită reduce aproape de zero şansele de supravieţuire ale pacientelor.
Să începem prin urmare povestirea cu prezentarea la control a unei paciente în vârstă de 45 de ani, mamă a doi copii şi un om cât se poate de extraordinar. Venise la control din pricina durerilor şi pierderilor de sânge pe care le avea atât în perioada menstruaţiei cât şi în afara ei.
De obicei, simptomele acestea indică un fibrom uterin şi indicaţia operatorie este de obicei histerectomia, soluţia salvatoare care ajută pacientele să evite complicaţii grave.
Pacienta venise la mine pentru o histerectomie laparoscopică, dar după control şi după ce mi-a spus că a mai avut o operaţie datorată unei sarcini extrauterine, i-am spus că intervenţia laparoscopică iese din discuţie. Evident, putem recurge la operaţia clasică şi astfel vom rezolva problema.
M-am oprit când am văzut câteva afecţiuni în istoricul său medical… sindrom Gilbert confirmat şi suspiciune de beta talasemie… ufffff, asta complica lucrurile semnificativ, nu glumă.
Sindromul Gilbert aducea “la masă” un deficit de funcţie hepatică, o lipsă a enzimelor care se ocupa de conjugarea bilirubinei…şi probleme de coagulare. Beta talasemia era fix cireaşa de pe tort, fiind o afecţiune moştenită genetic care distruge celulele roşii din sânge în mod spontan.
Mi-am dat seama că pacienta era într-o situaţie mult mai gravă decât credea, o hemoragie masivă fiind iminentă şi cât se poate de mortală.
I-am spus foarte clar că factorii de risc sunt mari şi că nu recomand să mai aştepte… singura soluţie era internarea, şi operaţia după o monitorizare prealabilă a valorilor sângelui, pentru a identifica momentul oportun pentru intervenţie. Cu siguranţă, nu putea risca să aştepte o nouă menstră.
A dat din cap sfârşită şi a spus: “Faceţi cum ştiţi mai bine, am doi copii de crescut… sper să ajung să-i văd cum cresc… sunt la capătul puterilor, la capătul puterilor.”
Am simţit cum îmi cade un bolovan în stomac, vă spun sincer şi am încercat să găsesc cuvinte de încurajare care mi-au ieşit pe gură aproape mecanic. Eram conştient că orice complicaţie se putea termina în tragedie, cu toate precauţiile şi cu toate tratamentele.
Am internat pacienta şi am pândit efectiv “fereastra” optimă, momentul în care bilirubina, dar mai ales hematocritul şi hemoglobina erau în limite normale, iar acesta nu a întârziat să apară.
“Gata, acum este momentul perfect, acum sau niciodată!”, i-am spus pacientei care mi-a răspuns cu un zâmbet.
Într-o oră eram deja în operaţie şi totul a decurs perfect, fără probleme şi fără evenimente. Histerectomia a fost impecabilă, dar am oftat când am închis operaţia, sperând că greul nu va veni, că se va recupera normal în următoarele 12 ore şi că afecţiunile preexistente nu-şi vor face simţită prezenta.
Opt ore a durat liniştea, până ce tot iadul s-a dezlănţuit cu furie în organismul pacientei. A început uşor, cu sânge pe tubul de dren. Era de aşteptat, dar culoarea era un roşu aprins, ceea ce însemna un singur lucru - sângerarea era proaspătă.
Am verificat tubul de dren, dar cantităţile erau mici şi cerusem de la bun început o administrare minimă a anticoagulantelor (obligatorii după operaţii, în terapie intensivă, deorece previn trombozele postoperatorii)… trebuia ca totul să fie bine, dar nu era.
De îndată ce a ieşit din terapie intensivă am solicitat analize urgent… rezultatul era clar rău.
Am administrat o unitate de sânge (mulţumim tuturor donatorilor) şi am decis să explorăm şi imagistic, să identificăm pe unde pierde sânge.
Explorare imagistică, rezultat negativ… nu pierdea nimic.
Orele treceau şi situaţia se agrava rapid, am cerut din nou analize şi rezultatul a fost şocant… rezultatele hemoleucogramei trebuiau să indice valori de 9 grame ale hemoglobinei, cu 35% ale hematocritului, dar pacienta avea 4 cu 15. Deşi neconfirmată înainte, fiind doar o suspiciune, beta talasemia decisese să se manifeste la maxim, distrugând în mod accelerat sângele pacientei. Practic, pierduse jumătate din masa eritrocitară în timp record.
“Fir-ai tu să fii de nenorocire! Ai chef de luptă, păi hai să luptăm!”, am gândit cu înverşunare şi am comandat urgent mai mult sânge, dar şi un antiinflamator specific, folosit cu succes în prevenirea reacţiilor imunologice care determinau hemoragia necontrolată.
După încă 12 ore şi patru unităţi de sânge administrate (mulţumiri tuturor donatorilor), pacienta a deschis ochii larg şi s-a uitat la mine.
“Sunt… bine?”
Am dat din cap afirmativ şi i-am spus zâmbind: “Sunteţi bine! Sunteţi bine! Ce a fost mai greu a trecut, odihniţi-vă, eu am să mă duc să fac la fel.”.
A dat din cap ca un om trecut prin multe greutăţi… “V-am cam speriat, nu-i aşa?”.
“Da’ de unde, totul a fost cum trebuia să fie. Sunteţi bine!”, am mai spus şi am plecat frânt de oboseală, dar cu un zâmbet imens pe faţă.
În câteva zile pacienta s-a recuperat complet şi a plecat acasă la familie, doar cu un tratament uşor adaptat situaţiei sale medicale şi cu o indicaţie de regim permanent, necesar pentru a ţine afecţiunile preexistente sub control.
În încheiere, ca de obicei, vă spun să aveţi grijă de voi şi să nu amânaţi vizita la medic. Aşteptarea, în special în astfel de situaţii, poate avea consecinţe extrem de grave.
Multă sănătate vă doresc, iar acelora dintre dumneavoastră care merg şi donează sânge aş vrea să vă mulţumesc în numele tuturor pacienţilor aflaţi în stare gravă în spitale", transmite medicul chirurg Constantin Truş.
Articole similare: Impas în sala de operaţie! Intervenţie pe “muchie de cuţit” la Galaţi
