Constantin Truş, Medic Primar Chirurgie Generală la Spitalul Judeţean Galaţi, revine cu o nouă povestire, “cu bune şi cu rele, cu dificultăţi şi cu rezolvări, aşa cum şi viaţa are provocări, dar şi victorii”:
"În urmă cu câteva zile s-a prezentat la consult un pacient în vârstă de 70 de ani, supraponderal cu o hernie hiatală de toată frumuseţea.
L-am întrebat de cât timp se află în starea aceasta, în timp ce mă uitam prin rezultatele analizelor şi investigaţiilor imagistice, iar răspunsul său a fost cel puţin surprinzător… de 20 de ani.
“De cât timp vă deranjează hernia?”, l-am mai întrebat o dată, crezând că nu l-am înţeles bine.
“De 20 de ani, dar a început să mă supere rău în ultimul an. Am fost diagnosticat cu esofagită de reflux şi chiar este deranjant, îmi dă tot timpul arsuri în coşul pieptului care nu trec cu nimic”, a răspuns pacientul.
“Pe lângă, hmmm, arsurile acestea vă mai deranjează ceva?”, am întrebat, anticipând răspunsul. Imagistica era grăitoare, pacientul avea practic o mare parte a stomacului relocată în torace, bine proptită între plămânul stâng şi inimă.
“Da, respir cu greutate şi am aritmii, dar asta e, ce să faci, vârsta, nu-i aşa?”
Omul era într-o situaţie foarte gravă şi se încadra foarte bine la un caz de Urgenţe, dar iată, era în faţa mea, puţin deranjat fizic de situaţie, cu o atitudine relaxată şi glumind că poate a mai pus ceva kilograme pe talie în ultimul timp şi aşa se justifică apăsarea aceea pe care o simţea în piept.
I-am confirmat diagnosticul şi i-am spus că trebuie să luăm măsuri foarte rapid pentru a-l scăpa de presiunea aceea “neplăcută” care în acel moment îi punea viaţa în pericol. Nu am insistat prea mult pe faptul că următoarea masă mai grea, fie ea prânz sau cină l-ar fi putut ucide.
I-am spus foarte clar si ferm să oprească orice formă de alimentaţie şi evident, l-am internat pentru a-l putea opera în regim de Urgenţă.
În mod normal, înainte de o intervenţie pentru rezolvarea unei eventraţii sau hernii, recomand pacienţilor supraponderali o perioadă de regim alimentar restrictiv. Scopul, cel de a da jos 10-15 kilograme nu este unul estetic ci se referă la siguranţa şi succesul intervenţiei. O masă mare de grăsime tinde să complice lucrurile semnificativ, crescând riscul de infecţie postoperatorie, dar şi riscul de a rupe plasa de consolidare prin presiunea pe care o exercită direct asupra ei.
Din nefericire, nu era timp pentru scăderea în greutate şi intervenţia a trebuit desfăşurată urgent, prioritar fiind să eliminăm riscul la adresa inimii şi a plamânului stâng.
Uşor de zis, greu de făcut, vorba aceea…
Am pregătit o echipă chirurgicală de patru mâini, ştiind că, deşi operam laparoscopic, situaţia putea să degenereze rapid o dată cu schimbarea centrului de greutate al masei mari de grăsime.
Anestezie, introducere trocare, totul a mers ca la carte şi am reuşit, din aproape în aproape să retrag bucata aceea mare de stomac din torace spre cavitatea abdominală, acolo unde-i era locul, când… factorul de risc a decis să devină realitate. Tot excesul acela de grăsime adunat vreme de cel puţin 20 de ani si-a adus aminte că are masă, greutate proprie, cum s-ar spune şi evident, s-a prăbuşit peste trocare, opturând complet şi camera video.
Am încercat să manevrez, să pot avea măcar vizibilitate… nimic.
“Deschidem clasic”, am spus echipei care era deja pregătită şi am făcut incizia abdominală, renunţând complet la ideea de laparoscop.
Iată-ne ajunşi în punctul în care trei oameni ţineau cu mâinile masa de grăsime, organele şi tot ce obstructiona accesul la locul intervenţei, iar eu eram cu ambele mâini introduse până la cot, suturând şi reconstruind membranele şi straturile separatoare dintre abdomen şi torace.
Dacă ar fi venit mai devreme şi nu ar fi aşteptat atât, pacientul ar fi putut fi operat mai simplu şi mai puţin invaziv. Nu mai vorbim de timpul de recuperare mult mai rapid.
“Dacă…”, mi-am spus şi am continuat să suturez totul cu grijă, în special în zona esofagului. Aici era punctul critic: dacă faci montajul prea strâns, pacientul nu mai poate înghiţi ulterior nimic, dacă îl montezi mai lejer, pentru a facilita înghiţirea bolului alimentar, rişti ca situaţia cu hernia să se repete.
După trei ore şi jumătate m-am declarat mulţumit de rezultat, am închis şi am trimis pacientul la terapie intensivă. Abia după aceea am oftat uşurat şi m-am dus să beau o cafea stând pe un scaun.
“Douăzeci de ani! Douăzeci de ani a stat aşa! Offfff!”, am gândit cu voce tare.
“Ce spuneţi, dom’ doctor?”, m-a întrebat o asistentă.
“Nimic, mă gândeam aşa, mai mult pentru mine”, am răspuns dând din umeri.
M-am ridicat, am zâmbit şi m-am pregătit pentru următoarea operaţie.
Pacientul în cauză s-a recuperat bine şi cel mai probabil, la ora la care citiţi aceste rânduri se pregăteşte de externare.
Deja i-am recomandat să ia legătura cu un specialist în nutriţie şi să înceapă să dea jos kilogramele în plus printr-un regim alimentar echilibrat.
Impactul acestor kilograme în plus nu este o problemă legată de estetică, ci una de sănătate. O greutate optimă vă fereşte de multe probleme metabolice şi ce să vezi, chiar şi chirurgicale.
Grija pentru propria sănătate, dar şi pentru cei dragi începe de multe ori de la conţinutul unei farfurii de mâncare. De asemenea, un măr poate fi o gustare bună, dar poate fi folosit cu succes şi pentru a ţine doctorul departe… în special dacă ştiţi cum să-l aruncaţi eficient după cineva, vă asigur că nu îndrăzneşte nimeni să se apropie de voi.
Dacă decideţi totuşi să mâncaţi mărul, nu să aruncaţi cu el în doctori, veţi beneficia de un aport excelent de fibre şi de vitamina C.
Multă sănătate vă doresc!", transmite Constantin Truş.
Articole similare: Dr. Constantin Truş: Gurile rele se întreabă deja de unde am eu atâtea cazuri de povestit
