20 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Pe parcursul zilei de vineri, 4 mai, trei judecători ai Curţii de Apel Galaţi au judecat două procese penale în care Nicolae Dobrovici Bacalbaşa fusese implicat. Reclamaţiile au venit din partea PNÞ-CD şi a lui Maricel Tănase. În primul caz este pusă în discuţie colaborarea lui Bacalbaşa cu Securitatea, pe care acesta a negat-o în declaraţiile pe propria răspundere pe care le-a dat la înscrierea în curse electorale anterioare. De aceea ţărăniştii au contestat înscrierea lui Bacalbaşa în cursa pentru preşedinţia CJ. Iar Maricel Tănase reclama faptul că Nicolae Bacalbaşa a solicitat retrocedarea în natură a unor terenuri situate în localitatea Criuleni şi Vadul lui Vodă, din Republica Moldova, semnând cu numele de Bacal-Başa.
Completul de judecată, format din judecătorii Gina Ignat, Denisa Vasile şi Vasile Susanu (preşedintele de şedinţă), a refuzat solicitarea jurnaliştilor de a înregistra procesul, precum şi de a face fotografii.
În prima speţă preşedintele de şedinţă l-a refuzat pe Marian Popa care a solicitat să fie şi el audiat, pe motiv că este reprezentat de un avocat. Apoi l-a audiat pe Nicolae Bacalbaşa care a oferit completului de judecată adeverinţa emisă de CNSAS prin care se arată că nu a făcut poliţie politică. Apoi l-a audiat, Bacalbaşa susţinând că ar fi fost chemat la securitate pentru că nişte colegi ar fi declarat despre el că spunea bancuri interzise despre regimul comunist şi familia Ceauşescu.
Iar în cel de al doilea caz a explicat semnarea solicitării cu alt nume decât cel personal, prin faptul că familia sa de origine macedoneană se stabilise în Moldova cu câteva generaţii în urmă şi se numeau Bacal-Başa, pentru ca ulterior numele acestora să sufere transformarea în Bacalbaşa Dobrovici.
După o pauză scurtă, completul a dat decizie irevocabilă în ambele speţe, respingând recursul ca nefondat.
Marian Popa, preşedintele PNÞ-CD, a reproşat plenului de judecată: „De 23 de ani turnătorii trebuie să triumfe în România”. Decizia a fost rostită de completul de judecată în faţa reprezentanţilor presei, care au revenit în sală, procesele fiind unele de interes public, însă ambele părţi, atât reclamantul cât şi pârâtul nu s-au mai prezentat să afle verdictul.
Avocatul Costel Văduva, care a reprezentat în instanţă partea reclamantă, a precizat jurnaliştilor că „orice persoană are dreptul să facă declaraţii în faţa completului de judecată, chiar dacă beneficiază de apărare din partea unui avocat, sau doar de consiliere juridică de specialitate.” Văduva a invocat prevederile Legii avocaturii 51/1993 ce reglementează cele menţionate mai sus. Însă avocatul nu a făcut aceste precizări şi în plenul şedinţei de judecată a Curţii de Apel, ci doar a jurnaliştilor.
Deci în concluzie, plenul alcătuit din cei trei judecători nu vede nici un impediment pentru continuarea cursei electorale a lui Nicolae Bacalbaşa. Iar avocaţii reclamanţilor mai au două căi de atac de care vor uza în perioada următoare.

Articole înrudite